Istoric

Uniunea Geodezilor din România (U.G.R.) a luat ființă dintr-un impuls al specialiștilor care s-au întâlnit la București în primăvara anului 1990 la Facultatea de Geodezie și care, spontan, au decis să se înființeze o uniune profesională.

Pe parcursul celor 29 de ani, Uniunea a fost condusă de cinci președinti, patru dintre ei profesori universitari în cadrul facultăților de profil existente în România.

Ionuț Cristian SĂVOIU
2018 – Prezent

ing. Ionuț Cristian SĂVOIU

Printre primele acțiuni întreprinse de noul președinte a fost și aprobarea în BEX a Săptămânii Geodeziei Românești, un eveniment internațional organizat în fiecare an în cooperare cu un centru universitar cu tradiție în găzduirea de simpozioane/conferințe de specialitate. Organizarea primei ediții a SGR, în colaborare cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, va avea loc în septembrie 2019.

A fost finalizat noul website al Uniunii, reușindu-se recuperarea domeniului www.ugr.ro.

Inițierea unui Grup de Lucru organizat la nivel MDRAP în vederea definitivării proiectului Legii privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez autorizat în cadastru şi înfiinţarea Colegiului Geodezilor autorizati în cadastru din România.

Reactivare de noi Asociații Locale și impulsionarea celor mai vechi în organizarea de întălniri cu persoanele autorizate și dezbaterea unor subiecte de interes comun.

Cornel PĂUNESCU
2014 - 2018

prof. univ. dr. ing. Cornel PĂUNESCU

În perioada celor patru ani de mandat al dlui Păunescu Uniunea a fost prezentă pe plan național și internațional, devenind unul dintre partenerii principali în organizarea de evenimente internaționale ale comunității geodezilor din România.

Începând cu anul 2014 UGR a fost reprezentată pe plan internațional prin participarea la Congrese, conferințe, adunări generale ale FIG și CLGE.

Pe plan intern una dintre cele mai importante acțiuni a reprezentat-o includerea proiectului Legii geodezului (PLx 505/2010) pe agenda Camerei Deputaților în noiembrie 2017, urmat de un al doilea proiect depus la începutul anului 2018.

Începând cu anul 2015 a fost reluată publicarea Revistei de Geodezie, Cartografie și Cadastru (Journal of Geodesy, Cartography and Cadastre) de data aceasta în limba engleză, în ritm de două exemplare pe an.

Tot în anul 2015 a fost încheiat un Protocol de colaborare cu ANCPI, care a fost reziliat unilateral de către ANCPI la sfărșitul anului 2018. În baza acestui Protocol au avut loc dezbateri UGR/ANCPI/OCPI privind PNCCF, proiectul Regulamentului de Autorizare (Ordinul 107/2010), dar și alte Ordine.

Colaborarea Uniunii cu Universitățile de profil din țară s-a concretizat prin organizarea de evenimente commune – simpozioane științifice, dezbateri, întălniri, dar și prin alegerea unor cadre universitare în comisiile de specialitate.

Începând cu anul 2014 Uniunea s-a implicat în organizarea, și sponsorizarea, simpozioanelor științifice, naționale și internaționale, ale facultăților de profil din țară.

GeoPreVi – 2014 – 2018, organizat de către Universitate Tehnică de Construcții București. În anii 2017 și 2018 cu participarea FIG prin comisiile 7, 8 și 9, respectiv 5, 6, 8 și 10.

GEOMAT – 2014 – 2018, organizat de către Universitatea ”Gheorghe Asachi” Iași, în 2016 cu participarea Comisie 3 a FIG.

GeoCAD – 2015, 2016 și 2018, organizat de către Universitatea ”1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Conferința Națională Tehnico-Științifică ”Tehnologii moderne pentru Mileniul III” – 2014 – 2018, organizată de către Universitatea din Oradea.

În anul 2017 a fost modificat înca o data Statutul Uniunii, trecându-se la organizarea Comisiilor în concordoanță cu cele ale FIG, și anume 10 Comisii de specialitate în locul celor cinci anterioare.

Johan NEUNER
2004 - 2008 | 2008 - 2014

prof. univ. dr. ing. Johan NEUNER

Constantin SĂVULESCU
1996 - 2000 | 2000 - 2004

prof. univ. dr. ing. Constantin SĂVULESCU

Dl Prof. Săvulescu a urmat dlui Ghițău la președinția Uniunii, unde a rămas pentru o perioada de 8 ani.

În timpul celor două mandate ale dlui Săvulescu numărul membrilor Uniunii a crescut de la 400 la 2.500 (2004), urmărindu-se creșterea pregătirii profesionale a tuturor membrilor cotizanți și prin distribuirea Revistei de Geodezie, Cartografie si Cadastru, a carei apariție a avut loc în perioada celor opt ani de președinție a dlui Săvulescu. Au fost organizate conferințe, simpozioane și expoziții în colaborare cu Instituții de Învățământ Superior, dar și ale statului, și cu sprijinul sponsorilor din domeniul geodeziei. Menționăm aici Organizarea Seminarului de Geodezie cu o frecvență lunară pe durata anului universitar în colaborare cu Facultatea de Geodezie. În aceiași direcție au fost organizate ”mese rotunde” pe teme de interes pentru profesia noastră, precum: ”Învățământul geodezic românesc”, ”Starea rețelelor naționale de referință (triangulație și altimetrie)”, ”Harta teritoriului național”.

Au fost aduse modificări la Statul Uniunii în sensul permiterii creării de filiale cu o autonomie mai mare, dar și pentru a asigura o mai bună reprezentare a profesioniștilor din toate zonele țării. S-a urmărit promovarea profesiei de geodez și creșterea prestigiului acesteia prin organizarea a peste 12 conferințe de presă pe această temă, cât și comunicate de presă, ambele având ca obiect exprimarea punctelor de vedere ale uniunii.

Pentru membrii Uniunii a fost încheiat un acord cu Autodesk prin care se acorda o reducere de 25% din prețul produsului la achiziționare unui program Autodesk (2002).

Au fost înaintate memorii către factorii de decizie la nivel înalt - Președintele României, Primul Ministru, Miniștri, în care s-a prezentat Uniunea și s-au expus punctele de vedere ale acesteia pe subiecte de interes pentru profesie.

În perioada celor opt ani de mandat al dlui Săvulescu, UGR a participat la lucrările comisiilor de specialitate din Senat și Camera Deputaților pentru elaborarea Legii cadastrului și publicității imobiliare (Legea 7/1996).

Dumitru GHIȚĂU
1990 - 1992 | 1992 - 1996

prof. univ. dr. ing. Dumitru GHIȚĂU

Dl Prof. Ghițău a fost primul președinte al Uniunii Geidezilor din România. Uniunea Geodezilor din România a luat ființă dint-un impuls al specialiștilor care s-au întâlnit la București în primăvara anului 1990 la Facultatea de Geodezie și care, spontan, au decis să se înființeze o uniune profesională. Trebuie subliniat faptul că singura facultate de profil era actuala Facultate de Geodezie din București, care avea două secții: una de ingineri geodezi de 4 ani și una de subingineri cadastru de 3 ani.

Încă de la început dl Ghițău a adunat în jurul lui personalități de la acea vreme pentru a face ca UGR să devină cu adevărat puternică. A colaborat cu cei de la IGFCOT, PROSPECȚIUNI SA, ISPIF, dar și cu colegii de la facultate.

În timpul celor doua mandate ale sale UGR a aderat la Federația Internaționlă a Geodezilor (FIG), a fost publicată o revistă de specialitate, au fost înființate filiale ale uniunii în toate județele țării.

Tot în timpul mandatului dlui Ghițău a fost organizat și primul simpozion internațional în domeniu (1992). Simpozionul s-a bucurat de prezența președintelui FIG de la acea vreme, dl Earl James, din Australia, dar și a multor colegi din Norvegia, Croația, Germania, dar și alte țări Tema simpozionului care a avut loc la Sala Palatului, a fost Utilizarea GPS.