• Home
  • Știri
  • ANCPI a majorat sumele decontate pentru lucrările de cadastru general

  ANCPI a majorat sumele decontate pentru lucrările de cadastru general

14.04.2021 ANCPI a majorat sumele decontate pentru lucrările de cadastru general

Săptămîna trecută ANCPI a anunțat majorarea sumelor decontate pentru lucrările de cadstru general.

Această măsură a fost luată pentru accelerarea procesului de înregistrare sistematică a proprietăților imobiliare din țara noastră, fiind o continuare a procesului de simplificare și îmbunătățire a legislației în domeniul cadastrului, entru motivarea și cointeresarea persoanelor fizice și juridice autorizate să execute lucrări de specialitate.

Astfel, începând cu data de 6 aprilie 2021 au intrat în vigoare Normele de timp pentru operaţiile necesare realizării lucrărilor de specialitate în cadrul Centrului Naţional de Cartografie, aprobate prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1016/2016.

Majorările menționate se aplică tuturor lucrărilor realizate prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, noii coeficienți ai categoriilor de dificultate ale terenurilor în funcție de gradul de acoperire pentru imobilele din intravilanul localităților rurale, urbane și metropolitane fiind următorii:

Categoria I – pentru terenurile din intravilanul localităţilor rurale (comune) coeficientul este de 2,60.

Categoria a II-a – pentru terenurile din intravilanul localităţilor urbane (oraş, municipiu, municipiu reşedinţă de judeţ) coeficientul este de 3,10.

Categoria a III-a – pentru terenurile din intravilanul zonelor metropolitane coeficientul este de 3,50.

„Majorarea sumelor decontate de ANCPI pentru înregistrarea sistematică a proprietăților din intravilan este o necesitate. Realizarea măsurătorilor în intravilanul localităților presupune cu până la zece operațiuni topografice în plus față de zonele extravilane, având în vedere categoria de dificultate a terenurilor în funcție de gradul de acoperire cu construcții”, a precizat Laurențiu-Alexandru BLAGA, președinte – director general al ANCPI.

Știrea a fost preluată de pe site-ul ANPCI (BUCUREŞTI, 08.04.2021 – CRESC SUMELE DECONTATE PENTRU LUCRĂRILE DE CADASTRU – ANCPI) și de pe site-ul Arena Construcțiilor (Cadastru: noi coeficienti pentru categoriile de dificultate ale terenurilor – ARENA Constructiilor – stiri din constructii, investitii, preturi, locuinte, infrastructura)