Trecut, prezent și viitor în domeniul geodeziei
Autori: Conf. dr. ing. Constantin Chirilă, președintele Comitetului de organizare al simpozionului GEOMAT
Șef. lucrări dr. ing. Loredana Mariana Crenganis, Secretar general al Comitetului de organizare al simpozionului GEOMAT
Printre variatele activități culturale ale Iașului, lucrările simpozionului GEOMAT din luna noiembrie au devenit un eveniment așteptat și mult discutat atât în presa locală cât și în întreaga comunitate a specialiștilor geodezi. Debutul simpozionului a avut loc cu ocazia sărbătoririi a 200 de ani de la momentul istoric al înființării primei clase de inginerie și hotărnicie de către marele cărturar Gheorghe Asachi, ceea ce a însemnat asumarea unei continuități a învățământului tehnic superior în limba română pentru cel puțin două secole. De aceea, rolul principal în inițiativa de a organiza anual acest simpozion a fost preluat de către Departamentul de Măsurători Terestre și Cadastru al Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului, adică de cei care astăzi formează ingineri de cadastru, urmașii primilor ingineri hotarnici ai lui Gheorghe Asachi. Alături de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, s-au implicat în derularea acestui proiect de lungă durată principala organizație a specialiștilor de măsurători terestre și cadastru, Uniunea Geodezilor din România, universități de profil din țară și instituția coordonatoare a activității din domeniu, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
O primă recunoaștere internațională a GEOMAT s-a produs odată cu cea de-a treia ediție, în 2016, când, sub egida simpozionului − având, în acel an, ca temă Managementul informației spațiale pentru o dezvoltare durabilă − a avut loc ședința anuală a Comisiei 3 – Managementul Informației Spațiale din cadrul Federației Internaționale a Geodezilor (FIG) și adunarea generală a Grupului European al Topografilor (EGOS). Pentru prima dată în România, organizațiile internaționale și europene ale geodezilor au luat contact cu progresele înregistrate în domeniul măsurătorilor terestre și al sistemelor informaționale naționale, apreciind potențialul de dezvoltare al firmelor românești atât pe zona de echipamente de măsurare cât și pe cea a dezvoltării softurilor de specialitate. Un astfel de eveniment a avut un sprijin remarcabil din partea autorităților locale, dar și guvernamentale, ceea ce a dovedit că cele mai bune soluții pentru dezvoltarea durabilă nu se pot găsi decât prin cooperarea dintre oamenii de știință și cei implicați direct ca factori de decizie în administrația publică.
Odată cu înscrierea simpozionului GEOMAT în circuitul firesc al celor mai importante evenimente pentru comunitatea specialiștilor geodezi, Uniunea Geodezilor din România a deschis drumul organizării mai multor întâlniri de lucru ale comisiilor FIG sau EGOS și astfel s-a conturat ideea realizării unui eveniment major la nivel național, care să aibă loc anual sub denumirea de Săptămâna Geodeziei Românești. Ca o recunoaștere a vizibilității Iașului pe harta marilor centre universitare ce pregătesc specialiști în domeniu, cea de-a treia ediție a Săptămânii Geodeziei Românești a inclus, în 2022, și desfășurarea simpozionului GEOMAT, reunind o largă participare a profesioniștilor din domeniul cadastrului, geodeziei, topografiei și cartografiei, dar și colaboratori din domeniile apropiate, specialiști în construcții, arhitectură și științele mediului. Adaptat cerințelor de moment, s-a dovedit că inginerul geodez este în măsură − prin competențele de culegere, procesare și gestiune a datelor geospațiale − să susțină sectoare vitale ale economiei naționale aflate în plină dezvoltare. Tematica amplă a „managementului datelor geospațiale pentru mediul construit” a adus clarificări și soluții de viitor pentru zona infrastructurii de transport, a rețelelor de utilități tehnico-edilitare și, în general, a clădirilor din spațiul urban.
Anul acesta, cea de-a zecea aniversare a simpozionului GEOMAT a însemnat un moment de sinteză a rezultatelor unei munci susținute pentru a întreține o efervescență a comunicării științifice în toate ariile geodeziei, cartografiei, fotogrammetriei și teledetecției, cadastrului și publicității imobiliare, Sistemelor Informatice Geografice (GIS) și științelor de mediu cu aplicații în analiza spațială a datelor.
Ca un corolar al momentelor aniversare din acest an, s-au sărbătorit 210 ani de învățământ superior tehnic-ingineresc în limba națională, ocazie cu care, în deschiderea plenară a sesiunilor de prezentări, profesorul emerit Gheorghe NISTOR a descris, în cuvinte pline de considerație, viața și personalitatea marelui întemeietor de școală și cultură românească, Gheorghe Asachi. Totodată, la unison cu manifestările dedicate în acest an comemorării savantului umanist și principe al Moldovei Dimitrie Cantemir, la 300 de ani de la trecerea sa din această lume, organizatorii simpozionului au dedicat un spațiu expozițional pentru omagierea operei sale remarcabile și a contribuțiilor cartografice pentru zona Moldovei. Un alt moment important de evocare a trecutului a fost și cercetarea profesorului Laurențiu RĂDVAN, de la Facultatea de Istorie a Universității „Al.I. Cuza” din Iași, care a scos la lumină activitatea inginerilor străini, cei care, în prima jumătate a secolului 19, au redactat primele planuri topografice ale orașului Iași. Toate aceste celebrări ne-au apropiat în egală măsură și de comunitatea geodezilor din Republica Moldova, cu care împărtășim un trecut comun și care ne motivează să continuăm activitățile de promovare a profesiei, colaborarea pentru elaborarea revistelor științifice și instruirea specialiștilor în domeniul geodeziei și cadastrului.
Pentru că tematica simpozionului GEOMAT se referă deopotrivă la prezent și la viitor în domeniul geodeziei, în sesiunea invitaților speciali au fost abordate subiecte de actualitate, cum ar fi tematica digitalizării infrastructurii de transport, dezbătută de către secretarul de stat Ionuț-Cristian SĂVOIU, fost președinte al UGR, soluții eficiente în domeniul fotogrammetriei, prin lucrarea elaborată de către prof. Valeria-Ersilia ONIGA, de la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului din Iași, și metode moderne de învățare în utilizarea tehnologiei sistemelor informatice geografice (GIS), prezentate de către prof. Ana-Cornelia BADEA, de la Facultatea de Geodezie din București. Ca în fiecare an, prof. Pietro GRIMALDI, expert în fotogrammetrie arhitecturală de la Politehnica din Bari, ne-a oferit rezultatele și perspectiva unei experiențe de cel puțin 14 ani în organizarea școlii de vară internaționale dedicate noilor tehnologii de măsurare.
Pe lângă sesiunile tehnice din amfiteatrele facultății de la Iași, în cadrul simpozionului, un loc aparte l-a avut expoziția de echipamente geodezice ale firmelor de specialitate din România, care nu doar vin în sprijinul activității de cadastru, ce preocupă în prezent cea mai mare parte a publicului, ci au un impact major în tot ceea ce înseamnă lucrul cu date geospațiale.
Privind spre viitor, simpozionul a evidențiat tendințele contemporane în geomatică și a subliniat rolul esențial al datelor geospațiale în societatea modernă, cu accent special pe domeniul sistemelor de informații virtuale tridimensionale. În acest sens, simpozionul GEOMAT s-a dovedit a fi o oportunitate deosebită pentru ca tinerii geodezi să ia contact cu lumea ideilor și a planurilor de viitor pentru cariera lor profesională, și chiar să se facă cunoscuți prin preocupările și aptitudinile lor remarcabile. Simpozionul GEOMAT, în edițiile sale din 2021 și 2022, a reprezentat un debut încărcat de emoție pentru acești tineri, care și-au asumat cu entuziasm angajamentul lor față de profesia aleasă. Scena acestor manifestări a fost pregătită pentru concursul profesional destinat studenților din domeniul ingineriei geodezice și mapathon-ul Map with us, desfășurate în spațiile Facultății de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului de la Iași. Participarea la aceste concursuri nu a fost doar o ocazie de a câștiga premii, ci mai mult o șansă de a învăța lucruri noi, de a-și testa propriile capacități de muncă, stimulând gândirea creativă, abilitățile analitice și spiritul de echipă, toate acestea, esențiale pentru succesul în cariera profesională. Edițiile din ultimii ani au venit cu un mesaj încurajator pentru studenți din partea celor care coordonează ramura de tineret a FIG, cu îndemnuri de a se implica activ pentru cauzele profesiei, subliniind beneficiile de ordin educativ și social pe care le pot obține cei care decid să se implice ca voluntari în context internațional sau la nivel de organizație națională. În cadrul ediției din acest an a Simpozionului GEOMAT, studenții au avut ocazia de a participa la sesiunile tehnice susținute de cercetători din universități și firmele de profil, au explorat potențialul echipamentelor geodezice de ultimă generație, software inovator, studii de caz complexe, oportunități de angajare și posibile colaborări în timpul practicii studențești și după încheierea studiilor. GEOMAT rămâne astfel fidel ideii că implicarea studenților în viața reală a firmelor și companiilor de profil constituie o componentă esențială a dezvoltării și inovării în acest domeniu.
În perspectivă, simpozionul GEOMAT va pune un accent mai puternic pe evidențierea tendințelor în domeniul geodeziei și a rolului critic al datelor de referință spațiale în societatea noastră. „Tehnologia digitală, un adevărat refren al zilelor noastre, ne transformă viețile, iar această transformare, așa cum a fost inițiată la nivelul instituțiilor europene,trebuie să aducă beneficii cetățenilor și companiilor. Digitalizarea a devenit o piesă importantă în majoritatea domeniilor noastre de activitate. Poziționarea spațială a obiectelor și investițiile viitoare, conversia informațiilor fizice în formă digitală, toate acestea sunt componente ale muncii efectuate de un inginer geodez”, subliniază Mircea AFRĂSINEI, președintele Uniunii Geodezilor din România.
Simpozionul GEOMAT își propune să devină un loc de întâlnire pentru discuții inspirate și dezbateri relevante, reprezentând o ocazie deosebită ca cei pasionați de domeniul geodeziei să formeze o comunitate de specialiști bazată pe proiecte comune, unitate de opinii și real interes în dezvoltarea profesiei de inginer geodez.
Uniunea Geodezilor din România – retrospectiva 2023
Bogat în evenimente și momente relevante pentru comunitatea geodezilor români, 2023 se apropie de final. La ceasul bilanțului, reprezentanții Uniunii Geodezilor din România au acceptat să ne rezume ceea ce a adus bun acest an, punând astfel în lumină bazele de pe care pornește activitatea de geodezie și cadastru în anul ce urmează.
Mircea AFRĂSINEI – președintele Uniunii Geodezilor din România
• Ce a însemnat anul 2023 pentru Uniunea Geodezilor din România?
Mircea AFRĂSINEI: Încă de la înființarea sa, Uniunea Geodezilor din România și-a propus să-i strângă în interiorul și în jurul ei pe toți cei care doresc să se implice în recunoașterea acestei profesii, să fie forumul în care soluțiile profesioniștilor la provocările apărute în domeniile în care activează să poată fi mai bine reprezentate și rezolvate, spre beneficiul întregii societăți.
Chiar dacă anul 2023 a fost pentru uniune un an plin de provocări, de succese dar și de insuccese, acum putem spune că suntem mulțumiți de ceea ce am reușit să realizăm.
Începutul anului 2023 ne-a prins în toiul dezbaterilor aferente modificării Regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, modificare care s-a concretizat în luna februarie prin emiterea Ordinului 600/2023 de către Directorul General al ANCPI. Nu a fost un succes deplin pentru UGR, dar o parte a inițiativelor noastre se regăsesc în acest act normativ.
În luna mai, pentru 4 zile, am „transformat” Oradea în capitala europeană a geodeziei. Săptămâna Geodezie Românești, cel mai important eveniment anual al comunității geodezice din România, a deschis seria evenimentelor organizate în Oradea, reunind peste 250 de participanți din țară și străinătate.
În calitate de membri ai CLGE, am continuat cu lucrările Adunării Generale a Consiliului European al Geodezilor, fiind desemnați să organizăm prima adunare din anul 2023, care a reunit reprezentanți din 34 de țări ale Europei, cărora li s-a alăturat și dl Kwame TENADU – vicepreședinte al Federației Internaționale a Geodezilor.
Tot la Oradea s-au repus bazele unei colaborări constructive între Uniunea Geodezilor din România și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin semnarea unui nou Protocol de colaborare.
În paralel cu sesiunile și subiectele concentrate în special pe mediul profesional, academic și instituțional, tinerii viitori geodezi au beneficiat de un program variat de activități esențiale pentru dezvoltarea lor. Aceste activități, concepute special pentru ei, au fost desfășurate cu sprijinul Comisiei de Tineret a UGR, punând accent pe dezvoltarea competențelor și pe facilitarea interacțiunii cu profesioniști consacrați din domeniu.
Perioada a coincis cu depunerea în Parlamentul României a proiectului de lege privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez.
Acțiunile uniunii au continuat prin participarea la dezbateri aferente proiectului de lege ce privește această profesie.
Prezentarea necesității existenței unei legi care să reglementeze această profesie a constituit unul dintre subiectele discutate în cadrul altor două evenimente la care Uniunea Geodezilor din România a avut calitatea de organizator în anul 2023: Zilele Facultății de Silvicultură și Cadastru din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca – octombrie 2023, și cea de-a X-a ediție a Simpozionului Internațional GEOMAT, găzduit de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – noiembrie 2023.
Simpozionul Internațional GEOMAT, care a celebrat și 210 ani de la înființarea primei clase de ingineri hotarnici cu studiu în limba română, a încheiat seria manifestărilor științifice din domeniu organizate în anul 2023.
Tot în 2023, Uniunea Geodezilor din România a avut o contribuție importantă în cadrul dezbaterilor organizate de Uniunea Națională a Profesiilor Liberale din România și de Guvernul României, în ceea ce privește modificarea cadrului legal al modul de organizare a activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, primind o adresă oficială de mulțumire din partea organizatorilor.
Am încercat să fac o prezentare cât mai scurtă a acțiunilor întreprinse de organizația noastră în acest an, iar eu consider că 2023 poate reprezenta un an de referință pentru Uniunea Geodezilor din România, cu condiția ca munca depusă de membrii uniunii noastre să fie continuată măcar în același ritm și în următorul an.
• La ora actuală, în Parlament, se află în dezbatere legea profesiei de geodez. Ce așteaptă Uniunea Geodezilor din România de la această lege?
Mircea AFRĂSINEI: De fiecare dată suntem întrebați de ce ne dorim această lege, ce ne dorim sa conțină aceasta lege.
Profesia de geodez se clădește pe două mari fundamente: precizie și responsabilitate. Geodezul este implicat într-o arie largă de activități, în marea lor majoritate fiind lucrări publice, cu responsabilitate foarte mare. El face parte din orice echipă de proiectare, conduce în execuție orice proiect de infrastructură, rețele edilitare, construcții industriale și civile.
Partea reglementată a profesiei noastre este doar cea aferentă lucrărilor de cadastru. Foarte bine, ar spune unii, dar uite că și aici, din tot circuitul unei documentații cadastrale, care începe cu alegerea unei persoane autorizate care execută lucrarea, recepționată apoi din punct de vedere tehnic de specialistul în cadastru din cadrul oficiilor teritoriale de cadastru și finalizată prin emiterea încheierii de carte funciară de către registratorul desemnat, întreaga responsabilitate îi revine EXCLUSIV persoanei autorizate.
Având în vedere importanța și responsabilitatea profesiei noastre, care pe lângă ramura de cadastru mai include și alte specializări neacoperite în totalitate de reglementări legale, noi, cei din Uniunea Geodezilor din România, ne dorim o lege a profesiei, așa cum este prevăzut în art. 20 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, o lege care să ne recunoască și să ne protejeze interesele.
Majoritatea țărilor din Uniunea Europeană se bazează pe profesii reglementate în domeniul de aplicare a Directivei Europene privind recunoașterea reciprocă a calificărilor profesionale.
Doar printr-o actualizare a cadrului legislativ și a regulamentelor specifice, prin participarea directă a profesioniștilor alături de instituțiile statului abilitate, vom putea crește calitatea lucrărilor în care este implicat geodezul, vom oferi siguranța atât executanților cât și beneficiarilor lucrărilor, și, nu în ultimul rând, doar așa vom clădi respectul pentru această profesie.
• Ce își propune Uniunea Geodezilor din România pentru anul 2024?
Mircea AFRĂSINEI: Ne vom continua obiectivele propuse:
La Săptămâna Geodeziei Românești, cel mai important eveniment anual al comunității geodezice din România, care va avea loc în octombrie 2024 și va fi organizat împreună cu Facultatea de Geodezie din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, se va analiza dacă munca depusă de membrii uniunii în anul 2023, și continuată în anul 2024, a condus spre atingerea obiectivelor propuse.
Ca de fiecare dată, mesajul și obiectivul meu prioritar este unul de unitate a tuturor vocilor geodezilor din România într-un „cor” coerent, fără disonanțe și distorsiuni ivite din orgolii mărunte, adesea nefondate.
Cosmin DRAGOMIR – vicepreședinte UGR și reprezentat al firmelor membre UGR
• Cum a fost anul 2023 pentru firmele afiliate UGR?
Cosmin DRAGOMIR: Putem să spunem că anul 2023 a fost un an dificil și plin de provocări, în primul rând prin prisma măsurilor fiscale adoptate de către Guvern. Coroborat și cu lipsa de predictibilitate în ceea ce înseamnă contractarea în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, precum întârzierile apărute în cadrul desfășurării lucrărilor de înregistrare sistematică, și în special întârzierile generate în procesul de verificare și recepție, care au un impact negativ asupra cash flow-ului contractelor, la final de 2023 nu ne mai punem problema asupra evoluției marjei de profit, ba, din contră, ne întrebăm dacă mai există marjă de profit și ne punem serios problema sustenabilității economice a firmelor afiliate UGR.
• La ora actuală este în desfășurare Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, care însă evoluează cu mare greutate. Ce propun firmele afiliate UGR pentru accelerarea și creșterea calității lucrărilor?
Cosmin DRAGOMIR: Pentru accelerarea lucrărilor în cadrul PNCCF este necesară în primul rând implicarea mai multor prestatori, prin dezvoltarea unei piețe deservicii competitive și reglementate. Din păcate, la această dată, aplicarea prețului ca singur criteriu de selecție, în cadrul procedurilor de achiziție publică, are ca rezultat o dependență a întregului program de un număr restrâns de prestatori. O piață competitivă de servicii este reglementată nu doar de preț, ci, din contră, trebuie să existe un echilibru între prețul ofertat și capacitatea tehnică și profesională a ofertantului, coroborată și cu experiență similară. În general, există o dependență directă între preț și calitate, iar, când ai ca singur criteriu de selecție prețul, în mod evident calitatea lucrărilor a scăzut. Lipsa predictibilității a fost un alt factor esențial care a provocat dezechilibre și discrepanțe, afectând sustenabilitatea economică a multor prestatori dintre firmele afiliate UGR. În concluzie, condiția esențială pentru accelerarea și creșterea calității lucrărilor este ca autoritățile responsabile să creeze premisele dezvoltării unei piețe competitive și predictibile, prin asigurarea echilibrului între preț și calitate prin criteriul capacitații tehnice și profesionale, coroborată și cu experiența similară a prestatorilor.
Iaroslav ZIFCEAC – președinte Comisia de Tineret UGR
• Cum a fost anul 2023 pentru tinerii geodezi?
Iaroslav ZIFCEAC: Anul 2023 a reprezentat un punct culminant în activitatea Comisiei de Tineret, fiind cel mai bogat an în ceea ce privește acțiunile desfășurate până în prezent. Eforturile noastre au fost concentrare în direcția consolidării prezenței noastre la toate evenimentele majore din domeniul geodeziei, atât în România, cât și în străinătate. Această strategie a avut două obiective principale: să ne facem cunoscuți și să învățăm metodele de bune practici de la cei care au atins un grad mai înalt de dezvoltare. Astfel, am reușit să participăm, prin membrii comisiei, la următoarele evenimente:
Prin participarea noastră la evenimentele de prestigiu în România și la nivel internațional, ne-am conectat cu studenții din diverse centre universitare, am schimbat experiențe și am împărtășit perspective, contribuind astfel la o mai bună înțelegere a provocărilor și oportunităților din acest domeniu în continuă evoluție. Prin implicarea noastră activă în aceste evenimente și interacțiunea cu profesioniști consacrați, am reușit să ne conturăm un profil solid în comunitatea de tineri geodezi, aducând contribuții semnificative la promovarea și avansarea acestei profesii.
În paralel, în acest an, am derulat mai multe proiecte complexe, captând atenția participanților și evoluând în mod favorabil. Workshop-urile tradiționale și concursul Mapathon dedicate studenților au devenit tot mai atrăgătoare, iar proiectele noi, precum Bursa UGR te aduce la SGR și Campania de strângere de semnături „Tinerii studenți geodezi își ocrotesc viitorul” au reprezentat provocări semnificative, scoțându-ne din zona de confort.
Toate aceste proiecte nu ar fi putut fi realizate fără susținerea și îndrumarea conducerii UGR, respectiv a domnului președinte Mircea AFRĂSINEI, care este foarte deschis și dedicat ramurii mai tinere din Uniune. Totodată, este necesar să se menționeze că aceste proiecte reprezintă fructul unei munci de echipă, în care colaborarea cu cei mai activi dintre membrii Comisiei, Mircea NAP − vicepreședinte, Cristian Raducu SILVIU − vicepreședinte, Cristina BIT − membru, Diana CHIRILOIU − membru, a făcut ca inițiativele noastre să devină realitate.
• Cum văd tinerii apariția unei legi a profesiei?
Iaroslav ZIFCEAC: Când analizăm profesia de geodez, prima intenție care se conturează este să ne îndreptăm
atenția către geodezii activi. Există o tendință de a omite adesea perspectivele tinerilor geodezi care, de fapt, reprezintă viitorul acestei profesii. Prin focalizarea doar asupra experienței și expertizei geodezilor activi, există riscul de a subestima potențialul și energia pe care tinerii le aduc în această ramură esențială. Viitorii geodezi, aflați în stadiul inițial al carierei lor, reprezintă o sursă inestimabilă de inovație și progres în domeniul geodeziei.
Așa cum am menționat, Comisia de Tineret a desfășurat o Campanie de strângere de semnături intitulată Tinerii studenți geodezi își ocrotesc viitorul. Prin această campanie, ne propunem să îi facem conștienți pe studenții acestui domeniu de studiu despre Proiectul de Lege în desfășurare, astfel încât să înțeleagă ce implică
și ce reprezintă acesta. Totodată, prin interacțiunea lor cu Proiectul de Lege, am reușit să surprindem viziunea lor asupra acestuia. Ei se așteaptă ca această lege să creeze o delimitare mai clară între specialiștii geodezi și cei care practică această meserie fără a fi urmat un program de licență în acest domeniu, să protejeze viitorul acestei profesii în fața provocărilor pieței muncii, respectiv să creeze un sentiment de apartenență, prin care geodezii să simtă că fac parte dintr-o comunitate bine organizată și reprezentată.
• Ce își propune comisia de tineret pentru anul 2024?
Iaroslav ZIFCEAC: Pentru anul 2024, ne propunem să înregistrăm o dezvoltare organizată a organizației noastre de tineret, având în vedere formalizarea existenței unui pol de reprezentare în fiecare centru universitar. Acest demers strategic urmărește să asigure o prezență coezivă în toate centrele universitare, facilitând astfel o comunicare eficientă cu grupurile de studenți interesați să contribuie la dezvoltarea comunității noastre.
Viziunea noastră este orientată pe termen lung, având în vedere dorința noastră de a crește în mod sănătos și sustenabil. În ceea ce privește proiectele, ne-am propus să livrăm un număr și mai mare în 2024. Avem în plan să optimizăm proiectele care nu au atins nivelul de performanță dorit, să continuăm și să le dezvoltăm pe cele care s-au bucurat de un succes notabil, și să aducem inovație prin reinventarea și adaptarea inițiativelor care au avut mai puțin succes, respectiv să creăm proiecte noi, relevante pentru nevoile studenților.
Cu prioritate, ne vom concentra proiectele în jurul evenimentului-fanion al comunității noastre, Săptămâna Geodeziei Românești, dar, în același timp, vom căuta să fim prezenți la cât mai multe evenimente locale ale comunității noastre, consolidând astfel legăturile și implicarea într-un spectru divers de activități.
Ionuț Cristian SĂVOIU – Secretar de stat,Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, fost președinte al UGR
• Ministerul Transporturilorși Infrastructurii (MTI), prin companiile de administrare a infrastructurii de transport, reprezintă un colaborator permanent al profesioniștilor din domeniul geodeziei. Inginerii geodezi sunt implicați în multiple proiecte, de la studii de fezabilitate sau lucrări de proiectare până la lucrări de exproprieri și intabulare. Cum vedeți colaborarea cu profesioniștii din domeniul geodeziei?
Ionuț Cristian SĂVOIU: Pe lângă cele prezentate în preambul, geodezii pot contribui esențial la buna gestiune a terenurilor, construcțiilor și instalațiilor aferente aflate în proprietatea publică și privată a statului român, atât în cadrul diverselor structuri ale ministerului cât și în cadrul companiilor de administrare a infrastructurii de transport, fie că vorbim despre drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi, de calea ferată, aeroporturi sau de zonele portuare și canale navigabile. Administrarea infrastructurii de transport devine din ce în ce mai complexă și se extinde zi de zi prin programul investițional fără precedent al MTI.
Consider, de asemenea, că uniunea profesională a geodezilor poate contribui activ prin idei și propuneri la îmbunătățirea cadrului normativ.
• În lucrările specifice geodeziei în domeniul feroviar, rutier, naval sau aerian, de multe ori, standardele tehnice impuse sunt minimale sau depășite. Ca secretar de stat de profesie inginer geodez, ce măsuri ați luat pentru îmbunătățirea standardelor tehnice de execuție a lucrărilor?
Ionuț Cristian SĂVOIU: Să fiu sincer, am realizat mult mai puțin decât mi-aș fi dorit, în această privință. Deși am participat la mai multe grupuri de lucru și am identificat multe situații în care reglementările tehnice sau sistemele existente care au componentă geospațială nu țin pasul cu evoluțiile tehnologice, cu tendințele sau reglementările de profil, atât în ceea ce privește achiziția datelor cât și gestiunea acestora, mă aflu încă în faza de discuții pe o arie foarte restrânsă.
Deși pare ciudat, nu este ușor de convins că un proiect tehnic realizat pe baza unor lucrări topografice utilizând tehnologii moderne de scanare laser și ortofotograme digitale actuale cu rezoluții și precizii ridicate, corect calibrate scopului, dublate de măsurători de precizie în teren acolo unde este necesar, poate crește calitatea și viteza proiectării. Unul dintre efectele imediate ar fi reducerea semnificativă a unor riscuri de implementare a proiectului ce țin de o estimare mai exactă a cantităților lucrărilor de terasamente și de materiale folosite.
Putem vorbi și de ideea inițierii constituirii unui sistem integrat pentru toate cele 4 moduri de transport, care să gestioneze informația geospațială a terenurilor și construcțiilor din domeniul public și privat aflat în administrarea MTI. Un astfel de sistem ar putea asigura un management performant al acestui tip de informație, respectiv stocarea neredundantă a informației utile, regăsirea și prezentarea rapidă a acesteia în activitatea de analiză și decizie a diverselor entități din cadrul MTI. Mai departe, informația astfel consolidată va putea fi pusă în valoare și partajată și de alte aplicații și servicii online, care ar pune la bază acest gen de informație în cadrul altor direcții, diverse entități sau companii din cadrul MTI pe alte subiecte, în procesele proprii de digitalizare.
Procesul de digitalizare a diverselor activități din cadrul MTI se află în plin avânt și este stimulat pozitiv de o serie de programe cu finanțare europeană derulate de Guvernul României. Mi-am propus ca în perioada următoare să accentuez faptul că acest proces constituie o nouă provocare dar și o oportunitate pentru profesia de inginer geodez, deoarece în domeniul transporturilor componenta geospațială a informației este critică pentru orice sistem IT aflat la dispoziția utilizatorilor din aria de competență a MTI. Trebuie semnalat celor care creionează proiecte de digitalizare că rolul în devenire de adevărat manager de informație geospațială și competențele specialistului geodez pot fi puse mai bine în valoare în procesul de digitalizare, în folosul întregii societăți.
• Ce așteaptă Ministerul Transporturilor de la breasla geodezilor în anul 2024?
Ionuț Cristian SĂVOIU: Nu îmi este ușor să răspund la o întrebare atât de cuprinzătoare pentru un geodez ex-președinte UGR, actualmente făcând parte din conducerea MTI. Ar fi ușor să greșesc sau să-i dezamăgesc pe unii sau pe alții. Sunt convins că atât eu cât și colegii mei din conducerea ministerului, de la diferite niveluri de decizie, își doresc de la geodezi în primul rând calitate și promptitudine în activitățile lor. Conduita profesională a geodezilor să fie ghidată de etică și integritate. Contribuția geodezilor la definirea unor noi standarde tehnice în pas cu progresul tehnologic actual poate juca un rol important în procesul de modernizare a infrastructurii românești de transport și nu ar trebui deloc neglijat. Cred cu tărie că Uniunea Geodezilor are rolul integrator de consolidare a acestor teme în puncte de vedere și propuneri consistente și valoroase către întreaga societate românească și care pot fi preluate de conducerea MTI în diversele activități de reglementare și administrare de la nivelul central.
Conducerea Uniunii Geodezilor din România mulțumește tuturor membrilor săi pentru contribuția, suportul și încrederea acordate în 2023 și urează întregii comunități geodezice din România un an 2024 prosper, cu împliniri și realizări!