Știri

25.09.2020 Dezbateri inițiate de către ANCPI privind modificarea ODG 107/2010

ANCPI a iniţiat dezbaterile pentru modificarea Regulamentului privind autorizarea şi recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României aprobat prin ODG 107/2010.
Conducerea ANCPI a invitat la dezbateri reprezentanții UGR, APCGC și AEF, conform adresei prezentate.
 
La întâlnirea programată în data de 22 septembrie 2020, au participat din partea Uniunii Geodezilor din România D-nii Ionuț Săvoiu, Vlad Păunescu și Alexandru Iliescu, iar din partea Facultății de Geodezie din cadrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti, Dl. Constantin Coșarcă.
 
În cadrul întâlnirii, preşedintele UGR a subliniat faptul că modificarea Ordinului 107 este o excelentă oportunitate pentru a consolida și adapta cadrul normativ actual din perspectiva principalelor aspecte avute în vedere în legea de reglementare a profesiei, respectiv autorizarea, codul de conduită și formarea continuă. Conducerea UGR susține în continuare că adoptarea legii de reglementare a profesiei de geodez de către profesioniștii înșiși, este singura soluție de creștere și întărire a rolului acestora în societate, iar modificarea Ordinului 107 trebuie văzută ca un pas necesar în îndeplinirea acestui deziderat. Uniunea noastră dorește să-și consolideze și să-și mențina rolul de platforma de dialog între toate categoriile de profesioniști din domeniu și societate, în ansamblul ei. Uniunea nu dorește să preia atribuțiile de reglementare a profesiei în sensul celor prevazute în Legea 7/1996, rolul acesta urmând să revina celor care vor constitui Colegiul geodezilor conform propunerii legislative aflate încă la nivel de dezbatere publică pe site-ul UGR de la începutul acestui an, după încă șapte ani de dezbateri fără efect.
 
Propunerile Uniunii Geodezilor din România referitoare la modificarea Regulamentului aprobat prin ODG 107 sunt deja formulate și se află în curs de armonizare la nivelul grupului de lucru constituit în cadrul UGR. Acestea vor fi făcute cunoscute ANCPI după ce vor fi dezbatute intern în cadrul filialelor noastre și aprobate oficial de conducerea Uniunii.
 
Conducerea UGR susține nevoia de restructurare a categoriilor de autorizare pentru activitățile profesionale reglementate, cu reîncadrarea din oficiu a tuturor categoriilor de autorizare actuale, simplificarea pe cât posibil și digitalizarea completă a procesului de certificare a autorizării în cadrul ANCPI.
 
Susținem adoptarea unui cod de conduită clar, ușor de aplicat și asigurarea de către ANCPI a unui cadru de formare continuă pe temele reglementării activităților profesionale. Am subliniat nevoia de simplificare, automatizarea și eliminarea activităților redundante în procesul de verificare si recepție a lucrărilor depuse în baza ODG 700 la OCPI, în vederea reducerii încărcării inutile a muncii inspectorilor de cadastru.
 
 
 
 
 
 

25.09.2020 Conferința națională de executare silită, ediția a XI-a, 28-30 septembrie

Revista Română de Executare Silită, în parteneriat cu Facultatea de Drept, Universitatea din București, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Uniunea Națională a Barourilor din România și Editura Universul Juridic organizează cea de-a XI-a ediție a Conferinței naționale de executare silită. Evenimentul se va desfășura în variantă online, pe parcursul a trei zile succesive, 28 - 30 septembrie 2020.

Pentru înregistrare, program complet, speakeri și teme, vă rugăm să acesați link-ul https://www.universuljuridic.ro/conferinta-nationala-de-executare-silita-editia-a-xi-a-online

 

 


04.09.2020 Solicitare acord pentru nominalizare membri UGR în Consiliul de Administrație ANCPI

Uniunea Geodezilor din România a fost și este permanent preocupată de identificarea și punerea în aplicare a unor măsuri care să conducă la stimularea activităților operatorilor economici din sectorul privat care activează în domeniul cadastrului și geodeziei.

În componenţa Consiliului de Administraţie al ANCPI nu există la acest moment nici un reprezentant al profesioniştilor din domeniile geodeziei, topografiei, cadastrului, cartografiei, fotogrammetriei, managementului informaţiei spaţiale şi teledetecţiei, care îşi desfăşoară activitatea în mediul privat. Din acest motiv, UGR prin Adresa 73/01.09.2020.pdf a solicitat ministrului dezvoltării, domnul Ion Ştefan, să propună primului ministru, conform legii, numirea unei persoane, exclusiv pe criterii de competenţă profesională, din domeniul nostru de activitate, care îşi desfăşoară activitatea în mediul privat.
 
Uniunea Geodezilor din România, asociaţie profesională cu reprezentare la nivel naţional şi internaţional, în care îşi găsesc locul atât reprezentanţi care lucrează în mediul de stat, cât şi în mediul privat, consideră că numai implicarea profesioniştilor la cel mai înalt nivel decizional, poate aduce beneficii reale domeniului nostru de activitate.
 
Adresa de solicitare a fost adusă la cunoștință și Președintelui director general al ANCPI, dl Laurențiu Blaga.

04.09.2020 Invitație masă rotundă Expertiză Judiciară, Chișinău 2 octombrie 2020

În data de 2 octombrie 2020, Centrul Național de Expertize Judiciare aflat în subordinea Ministerului Justiției al Republicii Moldova organizează on-line, Masa rotundă științifico-practică internațională a experților judiciari cu tema "Cerințe tactice la efectuarea expertizelor judiciare și întocmirea raportului de expertiză judiciară".

Această informare ne-a fost transmisă de către Uniunea Profesiilor Liberale din România. În baza bunelor relații existente între Uniunea Profesiilor Liberale din România și Centrul Național de Expertize Judiciare din Republica Moldova, acesta din urmă a lansat o invitație UPLR ca reprezentanți ai asociațiilor membre care au tangență în activitatea lor cu domeniul expertizei judiciare, să participe la lucrările evenimentului

Limbile utilizate sunt română, engleză și rusă.

Condițiile și formularul de participare sunt menționate  în scrisoarea Centrului Național de Expertize Judiciare din Republica Moldova nr. 1277 din 05.08.2020, pe care oputeti consulta aici invitatie Romania.pdf

Termenul până la care poate fi transmis organizatorilor formularul de participare este 15 septembrie 2020 la dresa de e-mail:cnej@justice.gov.md.

Toate persoanele interesate se pot adresa direct organizatorilor, informând și UGR despre dorința de a participa.


27.08.2020 Activități online Comisia 8 FIG

Multe dintre activitățile Comisiei 8 FIG au fost programate în cadrul FIG Working Week 2020, așa cum se menționează în newsletter-ul transmis de către reprezentanții Comisiei.

Chiar dacă FIG WW 2020 a fost anulată, Comisia 8 a reușit ca unele dintre activități să le susțina online. Astfel sesiunea comuna FAO și Comisia 8 pentru lansarea Ghidului Legal FAO privind Consoliodarea Terenului, a fost înlocuită cu un webinar, la care s-au înregistrat numeroși participanți. În cadrul acestei sesiuni și Uniunea noastră a fost reprezentată prin Vlad Păunescu, Vicepreședinte Comisia 8 UGR, Planificare Spațială și Dezvoltare.

Newsletter-ul Comisiei 8 FIG poate fi consultat aici 2020_1_newsletter FIG 8_layoutA4_def.pdf

 


27.08.2020 Invitație FME World Tour 2020

Conferința FME World Tour 2020, eveniment anual al partenerului nostru Globema, va fi organizată anul acesta online.

Evenimentul va avea loc va avea loc pe 7 octombrie, începând cu ora 10:00 AM.

Accesul la eveniment va avea loc printr-o platformă pusa la dispoziție de către Globema (veți primi informațiile de conectare după înregistrare).

Toate persoanele care s-au înscris la evenimentul programat on-site în luna iunie vor avea locul rezervat la evenimentul online din octombrie, sub rezerva că vor re-confirma înscrierea prin formularul din pagina evenimentului.

Pentru înregistrare vă rugăm accesați link-ul https://www.globema.ro/fme-world-tour-2020-bucuresti/


21.08.2020 Propuneri UGR modificare ODG 700/2014

Uniunea Geodezilor din România a înaintat ANCPI propunerile sale privind modificarea și completarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul nr. 700/2014.

Aceste propuneri pot fi consultate aici Proiect_de_modificare_si_completare_a_Regulamentului_odg_700_final.pdf

De asemenea, au fost desemnatți membri care vor reprezenta UGR în cadrul gurpului de lucru privind modificarea și completarea Ordinului nr. 700/2014. 

  • Ionuț Săvoiu - președinte Uniunea Geodezilor din România
  • Irinel Greșiță – președintele Uniunii Geodezilor din România, filiala Dolj
  • Cătălin Costea – trezorier Uniunea Geodezilor din România
  • Florin Adrian Pîrvan – președintele Uniunii Geodezilor din România, filiala Prahova

Adresa de comunicare către ANCPI a componenței echipei UGR poate fi consultată aici 20200820_Adresa catre ANCPI comunicare membri grup lucru Ordinul 700-2014.pdf


19.08.2020 UGR a nominalizat reprezentații pentru grupurile de lucru din cadrul ANCPI

Săptămâna trecută UGR a nominalizat reprezentanții săi în trei din grupurile de lucru ANCPI - UGR.

Cele trei grupuri și reprezentanții UGR în cadrul lor, sunt următoarele:

1. Grup lucru ANCPI – UGR pentru modificarea și completarea Regulamentului privind realizarea, verificarea și recepția lucrărilor sistematice de cadastru și înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1/2020, modificat și completat prin Ordinul 1.347 din 25 mai 2020. Adresa transmisă către ANCPI poate fi consultată aici 20200814_Adresa catre ANCPI comunicare membri grup lucru Ordinul 1-2020.pdf

Membri reprezentanți UGR:

  • Ionuț Săvoiu - președinte Uniunea Geodezilor din România
  • Vlad Păunescu – vicepreședinte Comisia 8 Planificare Spațială și dezvoltare
  • Paul Dumitru – membru Comisia 5 Măsurare și Poziționare
  • Cosmin Dragomir – reprezentant firme membre UGR

2. Grup de lucru ANCPI - UGR pentru modificarea și completarea Regulamentului privind autorizarea şi recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 107/2010, cu modificările și completările ulterioare. Adresa transmisă către ANCPI poate fi consultată aici 20200812_Adresa catre ANCPI desemnare membru grup lucru ODG 107 din 2010.pdf

În cadrul acestui grup de lucru UGR va fi reprezentantă la nivel de președinte.

3. Grup de lucru cu frunizorii de soluții IT din cadrul ANCPI. Adresa transmisă către ANCPI poate fi consultată aici 20200814_Adresa catre ANCPI desemnare membru grup lucru cu furnizorii de solutii IT.pdf

Membru reprezentant UGR:

  • Sorin Dumitrescu - vicepreşedinte Comisia 10

11.08.2020 Chestionar EU Engineering Services

Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor a informat ANCPI referitor la efectuarea unui studiu de către Comisia Europeană privind digitalizarea serviciilor profesionale pentru profesiile de avocat, arhitect, contabil, inginer.

În vederea participării la acest studiu, rugăm toate persoanele fizice și juridice autorizate care își desfășoară activitatea în domeniile cadastrului, geodeziei, topografiei şi cartografiei, să aceseze următorul link pentru a competa chestionarul referitor la Engineering Surveing: https://ec.europa.eu/growth/content/survey-digital-automation-professional-services_en

Deoarece răspunsurile date la chestionarul propus pot fundamenta o inițiativă legislativă sau o recomandare la nivel european în domeniul aplicabil, rugăm toate persoanele fizice și juridice autorizate, membre sau nemembre ale Uniunii, să completeze chestionarul până la data de 20.08.2020.

Adresa ANCPI prin care s-a transmis aceasta informare poate fi consultata aici Chestionar Engineering Services.pdf

Adresa Ministerului Educației Naționale Adresa MinEdNat.pdf


03.08.2020 Chestionare privind Piața de consultanță în management din Republica Moldova

Uniunea noastră participă în mod regulat la activitățile UPLR, aceasta reflectându-se prin numeroasele intervenții pe care le avem la acțiunile întrprinse de către partenerul nostru, căt și prin informările pe care UPLR le transmite în mod constant către noi.

Ultima informare primită de la UPLR prezintă inițiativa Asociației Consultanților în Management din România, asociație cu statut de observator al UPLR și a membrilor săi din Republica Moldova cu privire la două chestionarele care vor sta la baza a doua studii ale pieței de consultanță în management din Republica Moldova.

Sunt invitate să completeze cele două chestionare toate firmele care au lucrat sau lucrează în Republica Moldova și cunosc specificul pieței locale de consultanță în management, în măsura în care este posibil.

Cele două chestionare pot fi găsite la următoarele link-uri:

1) ”Piața de consultanță în management din Republica Moldova în perioada 2019-2020”

https://1drv.ms/xs/s!Aura2cWuqlyxcpiy6HbczpmyxQ4?wdFormId=%7BEAD58DD6%2DCFB9%2D49ED%2D8EB6%2DFFDEAD03F3EB%7D

2) ”Impactul COVID-19 asupra pieței de consultanță în management din Republica Moldova”

https://1drv.ms/xs/s!Aura2cWuqlyxekJEEdt0oIgKV6o?wdFormId=%7B8D74D3E8%2D5FD1%2D4AE8%2DB1B7%2D2D1CBC56104A%7D