2024 – an de succes pentru geodezia românească
Pentru profesia de geodez, putem spune că anul 2024 reprezintă borna „zero”, fiind anul în care această minunată profesie a fost legiferată.
Uniunea Geodezilor din România (UGR), prin membri săi, a avut o contribuție majoră la realizarea acestui deziderat de a avea o Lege a profesiei de geodez.
Dar Legea nr. 267/2024 privind organizarea, exercitarea profesiei de geodez, precum și înființarea Colegiului Geodezilor din România, nu este singurul proiect de succes în care UGR și-a adus contribuția în 2024.
Uniunea Geodezilor din România ‒ reprezentare pe plan intern
Uniunea Geodezilor din România încearcă să-i strângă în interiorul și în jurul ei pe toți cei care doresc să se implice în recunoașterea acestei profesii, să fie forumul în care soluțiile profesioniștilor la provocările apărute în domeniile în care activează să poată fi mai bine reprezentate și rezolvate, spre beneficiul întregii societăți. Prin reprezentanții și membrii săi, Uniunea Geodezilor din România participă activ la evenimentele interne și internaționale din domeniul geodeziei.
Încă de la începutul anului, uniunea a demarat organizarea celui mai important eveniment al geodezilor din România, Săptămâna Geodeziei Românești (SGR), ediția cu numărul 5.
Dar până la cea de-a cincea ediție a SGR, desfășurată în luna octombrie, uniunea a fost alături de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia în organizarea Simpozionului științific național cu participare internațională GeoCAD 2024, sprijinind readucerea acestui frumos eveniment în centrul atenției profesioniștilor din domeniu.
GeoCAD este evenimentul științific al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, organizat o dată la doi ani, de către colectivul Departamentului de Cadastru, Inginerie Civilă și Ingineria Mediului din cadrul Universității. Anul acesta a fost reluată organizarea în format fizic a GeoCAD, manifestare ajunsă la a XVI-a ediție, după o pauză de 6 ani, ediția din 2022 fiind organizată în format online, iar cea din 2020 fiind anulată.
Manifestarea a fost dedicată cadrelor didactice, cercetătorilor și experților care activează în domeniul geodeziei, topografiei, cadastrului și dezvoltării regionale, și a adus împreună peste 120 de cadre didactice, cercetători și experți care activează în domeniul ingineriei geodezice dar și reprezentanți ai firmelor de profil din țară și străinătate. Secțiunile simpozionului au cuprins tot arealul aspectelor cu privire la profesia de inginer geodez, situația cadastrului sistematic la nivelul țării, situația rețelelor geodezice, utilizarea aparaturii de ultimă generație în măsurătorile terestre și aeriene, precum și probleme organizatorice ce derivă din implicarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară în activitățile curente specifice.
Scopul principal al simpozionului a fost acela de a le oferi experților, cercetătorilor și doctoranzilor români și străini ocazia de a-și prezenta cele mai recente rezultate, precum și de a se întâlni, a stabili și cultiva relații personale și profesionale. Domeniile de interes pentru simpozionul GeoCAD 2024 au fost: geodezie, cadastru, topografie, înregistrare imobiliară și planificare teritorială.
Sesiunile de prezentări științifice, atelierele de lucru, masa rotundă dar mai ales expoziția de tehnologie au făcut ca Simpozionul GeoCAD să devină un eveniment de referință în calendarul academic și profesional, facilitând nu doar schimbul de idei, ci și consolidarea rețelelor de colaborare între diverse părți interesate, contribuind astfel la dezvoltarea cunoașterii și a practicilor din domeniul ingineriei geodezice.
Pe plan intern, a urmat organizarea Săptămânii Geodeziei Românești, eveniment aflat la cea de-a cincea ediție și inițiat de către Uniunea Geodezilor din România. Fiecare ediție a SGR este organizată în parteneriat cu un centru universitar care are în programă materii din domeniul geodeziei. Anul acesta, Săptămâna Geodeziei Românești a fost organizată în parteneriat cu Facultatea de Geodezie din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, și în colaborare cu Comisia 9 a Federației Internaționale a Geodezilor (FIG), Grupul European al Geodezilor (EGoS), Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Evenimentul a avut loc la București, în perioada 23-25 octombrie 2024. Pe parcursul celor 3 zile, aproximativ 300 de participanți, din țară și din străinătate, din domeniile geodeziei, topografiei, cadastrului, evaluării și gestionării terenurilor, administrației locale, GIS și alte domenii conexe au luat parte la manifestările organizate cu ocazia cele de-a cincea ediții a Săptămânii Geodeziei Românești.
SGR a debutat cu cea de-a 7-a Întâlnire europeană a tinerilor geodezi din cadrul FIG (7YSEM), având tema Construim împreună: Geodezii în fruntea provocărilor de mâine.
Peste 50 de studenți și tineri geodezi din 13 țări europene, alături de invitați de renume din țară și de peste hotare, au avut parte de un program captivant cu intervenții ale invitaților, prezentări tehnice, dar și programe de socializare unde toți participanții au putut interacționa cu colegii și specialiștii prezenți, dar și dezvolta noi relații.
25 dintre studenții centrelor universitare de profil din România, participanți la 7YSEM, au fost câștigătorii burselor acordate în urma concursului organizat de către Uniunea Geodezilor din România, UGR îți găsește sponsor și te trimite la cel mai mare eveniment dedicat geodezilor din România. A fost pentru al doilea an consecutiv când UGR a organizat acest concurs și, cu ajutorul sponsorilor, a reușit să ofere oportunitatea de a participa la cel mai mare eveniment al geodezilor din România unui număr de 25 studenți.
7YSEM a fost organizată de către FIG (Federația Internațională a Geodezilor) Young Surveyors Network, CLGE (Consiliul European al Geodezilor) și Comisia de Tineret a Uniunii Geodezilor din România, fiind prima dată când o întâlnire la nivel european a tinerilor geodezi este găzduită în România.
La lucrările 7YSEM, alături de tinerii geodezi au fost dnii Mircea AFRĂSINEI – președintele UGR, Peter ACHE – președintele Comisiei 9 a FIG, Jean-Yves PIRLOT – directorul general al CLGE, Iaroslav ZIFCEAC – președintele Comisiei de Tineret a UGR, Cornel PĂUNESCU – președinte onorific al UGR, reprezentanți ai sponsorilor manifestării, dnele Lidija ŠPIRANEC – LEICA Global și Diana Andreea Cristina MANCAȘ – ESRI România, invitați din țară și din străinătate, personalități din mediile privat, public și academic.
Un număr de 3 studenți din străinătate au beneficiat de burse de participare din partea FIG Foundation.
Partea centrală a evenimentului de la București, din perioada 23-25 octombrie 2024, a reprezentat-o Simpozionul Internațional GeoPreVi – manifestare științifică a Facultății de Geodezie, care anul acesta a avut o temă ce a condus la multe dezbateri: Ingineria geodezică în slujba comunității. Această manifestare a debutat în data de 24 octombrie cu o sesiune plenară, prezidată de către președintele Uniunii Geodezilor din România, dnul Mircea AFRASINEI, împreună cu Rectorul Universității Tehnice de Construcții din București, dnul Radu Sorin VĂCĂREANU.
În cadrul sesiunii de deschidere, reprezentanți ai Guvernului României, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, organizațiilor profesionale partenere ale UGR, au transmis, în numele ministerelor sau instituțiilor în care activează, mesaje de recunoaștere a importanței acestei profesii și cuvinte de sprijin pentru activitatea desfășurată de către cei ce activează în domeniul geodeziei.
Bine-cunoscuta, de acum, și mult-așteptata expoziție de tehnologie a fost inaugurată imediat după festivitatea de deschidere. Anul acesta, 14 parteneri au fost prezenți în cadrul expoziției, oferindu-le celor aproximativ 300 de participanți la SGR oportunitatea de a intra în contact cu cele mai noi tehnologii în domeniu, dar și de a testa și afla mai multe informații despre exponatele prezentate.
Au urmat mese rotunde pe teme de interes pentru comunitatea geodezilor – Cadastrul economic, PNCCF, Părți interesate din mediul academic și privat: Provocări actuale, prezentări tehnice, dar și evenimente sociale în cadrul cărora participanții au avut ocazia dezvoltării de noi relații personale și profesionale, bucurându-se și de reîntâlnirea cu vechi parteneri din țară și din străinătate.
Manifestările celei de-a cincea ediții a SGR s-au încheiat cu ședința Consiliul Național al UGR, prezidat de către președintele Mircea AFRĂSINEI, unde s-a discutat pe marginea subiectului de interes pentru comunitatea geodezică, și anume aprobarea Legii de organizare, exercitare a profesiei de geodez precum și a înființării Colegiului Geodezilor din România, promulgată sub nr. 267/2024, la doar câteva zile de la finalizarea lucrărilor Săptămânii Geodeziei Românești.
Consiliul European al Geodezilor (CLGE), susținător al UGR în procesul de legiferare a profesiei, a fost reprezentat la SGR de către dnul Jean-Yves PIRLOT, care a transmis felicitări pentru reușită.
Alte acțiuni pe plan intern
Pe tot parcursul anului 2024, Uniunea Geodezilor din România a participat în mod constant la întâlniri cu reprezentanții Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, organizate pe baza unui calendar stabilit de comun acord. În cadrul acestor întâlniri au fost dezbătute subiecte de interes pentru profesioniștii din domeniu, subiecte care au avut în vedere numeroase solicitări ale membrilor uniunii cu privire la modificarea cadrului legal actual în baza căruia se desfășoară lucrările de cadastru sporadic și sistematic în România. Modificările solicitate au avut ca obiect anumite articole din Legea 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, proceduri de verificare și recepție în procesul de cadastru și înregistrare sistematică a proprietăților, proceduri de corectare și îmbunătățire a lucrării după finalizarea înregistrării sistematice a proprietăților (post sistematic), prevederi legislative cu efect în realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică și dezbateri asupra articolelor din proiectul de lege a profesiei de geodez.
Participarea la toate dezbaterile organizate de comisiile parlamentare, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, diverse întâlniri cu partidele politice au condus la intrarea legii profesiei în plenul Parlamentului României și votarea acesteia.
De asemenea, UGR a participat în mod constant la evenimentele organizațiilor profesionale partenere sau colaboratoare, în special cele ale Uniunii Profesiilor Liberale din România (UPLR), care a susținut activ acțiunile UGR.
Prezențe UGR peste hotare
Prezența Uniunii Geodezilor din România s-a făcut simțită, în 2024, nu doar în țara noastră, ci și peste hotare, prin participarea reprezentanților uniunii la evenimente importante ale comunității internaționale a geodezilor.
Dnul Cornel PĂUNESCU, președinte onorific al UGR și reprezentat al acesteia în cadrul Consiliului European al Geodezilor (CLGE), a fost prezent la cele două Adunări Generale ale CLGE de anul acesta.
Prima Adunare Generală a CLGE a avut loc în perioada 18-20 aprilie, la Cavtat, în Croația, unde s-au întâlnit reprezentanți din 28 de țări membre CLGE. Din partea României, alături de dnul PĂUNESCU a fost și dnul Valeriu MANOLACHE – președintele Asociației Patronale din Cadastru, Geodezie și Cartografie (APCGC), ambele organizații fiind membre ale CLGE.
La cea de-a doua Adunare Generală a CLGE, desfășurată în perioada 11-12 octombrie 2024, la Stavanger, Norvegia, au avut loc alegerile pentru poziția de președinte al CLGE și pentru membrii Biroului Executiv CLGE. Noul președinte al CLGE este dnul Nicholas SMITH, care a fost alături de Uniunea Geodezilor din România pe parcursul ultimilor ani. Ca și la precedenta Adunare Generală, UGR a fost reprezentată de către dnul Cornel PĂUNESCU.
O altă reprezentare importantă pe plan internațional a Uniunii Geodezilor din România a fost participarea delegației UGR la FIG Working Week (FIG WW), ce a avut loc în perioada 19-24 mai, la Accra, Ghana. Delegația a fost compusă din dnii Cornel PĂUNESCU, Iaroslav ZIFCEAC – președintele Comisiei de Tineret din cadrul UGR, și Vlad PĂUNESCU – secretar executiv al UGR.
În cadrul sesiunii de Actualizări din partea Comisiilor de tineret regionale/naționale, Iaroslav ZIFCEAC a susținut o prezentare alături de președintele YSN Africa și reprezentantul YSN America. La Accra, cu această ocazie, Iaroslav ZIFCEAC le-a lansat tinerilor geodezi invitația de a participa la 7YSEM – 7th Young Surveyors European Meeting, manifestare pe care Comisia de Tineret din România a organizat-o, împreună cu FIG Foundation și CLGE, în perioada 23-24 octombrie la București, în cadrul Săptămânii Geodeziei Românești, și despre care am relatat pe larg mai sus.
Uniunea Geodezilor din România este membră a celor două organisme internaționale, FIG și CLGE, participând în mod constant la evenimentele organizate de către acestea. Ne dorim ca pe viitor reprezentarea UGR la evenimentele organizate de cele două organizații să fie din ce în ce mai mare.
Delegații UGR au fost prezente și la evenimente organizate în Republica Moldova.
În perioada 19-20 septembrie 2024, UGR a participat, alături de conducerea ANCPI, la dezbaterea organizată de Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru a Republicii Moldova, la Chișinău, dezbatere privind cooperarea moldo-română în domeniile geodeziei, cartografiei, cadastrului și infrastructurii de date spațiale, încheiată cu semnarea primului tratat de cooperare în domeniul geodeziei între cele două țări, Moldova și România. Ne-am bucurat de acest eveniment, mai ales pentru că unul dintre motoarele realizării acestuia a fost Filiala UGR Chișinău.
În data de 4 octombrie 2024, Centrul Național de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiției din Republica Moldova, în parteneriat cu instituții de profil din Armenia, Moldova, Polonia, România și Ucraina, a organizat în format mixt (cu prezență fizică și online), Conferința internațională științifico-practică cu tema Locul expertizei judiciare în criminalistică și în procesul judiciar, unde UGR a fost reprezentată de către dna Aliona GRĂDINARU.
În perioada 21-23 noiembrie 2024, Universitatea Tehnică a Moldovei a organizat Simpozionul științific ConsGeoCad 2024. La eveniment a fost prezentă o delegație formată din dnii Mircea AFRĂSINEI – președinte UGR, Petre Iuliu DRAGOMIR – vicepreședinte UGR, Tudor SĂLĂGEAN – vicepreședinte UGR regiunea N-V, Cosmin DRAGOMIR – vicepreședinte UGR regiunea București – Ilfov, dna Aliona GRĂDINARU – vicepreședinte UGR regiunea S-E, dnii Alexandru PĂUN, Dumitru DATCU, Marian MAZILU.
Tot în toamna acestui an, UGR a participat, cu o delegație formată din dnii Mihnea MITRACHE – vicepreședinte UGR regiunea S-V și Vlad PĂUNESCU – secretar executiv UGR, la invitația președintelui Asociației Geodezilor din Serbia, la întâlnirea anuală a acestei asociații.
Suntem încrezători că reprezentarea Uniunii Geodezilor din România va fi din ce în ce mai mare, atât la evenimentele organizate la nivel național, cât și la cele organizate la nivel internațional.
Legea Geodezilor
Succesul cel mai mare al anului 2024, pentru întreaga comunitate a geodezilor din România, îl reprezintă Legea nr. 267/2024 privind organizarea, exercitarea profesiei de geodez, precum și înființarea Colegiului Geodezilor din România, încununând cu succes munca de ani de zile a celor din comunitatea geodezilor în vederea legiferării profesiei.
În sfârșit, avem o recunoaștere a rolului profesiei de geodez. Legea profesiei de geodez marchează un nou început, serviciile pe care profesioniștii geodezi le oferă sunt și vor fi de calitate. Considerăm că diminuarea numărului celor ce doresc să urmeze „căile geodeziei” nu este cauzată de dificultatea profesiei, ci îndeosebi de lipsa de sprijin, motivare și respect de care se lovesc ulterior. Serviciile oferite de geodez reprezintă fundamentul pe care orice proiect din domeniul ingineriei în construcții se dezvoltă. Din acest motiv, ne dorim ca profesia pe care o reprezentăm să fie recunoscută de către societate la adevărata ei valoare.
Chiar dacă Ziua geodezilor se sărbătorește pe plan internațional în data de 21 martie, putem spune că cea de-a treia decadă a lunii octombrie reprezintă sărbătoarea Geodeziei Românești.
Toate evenimentele și acțiunile Uniunii pot fi urmărite pe site-ul UGR - Home, iar pe site-ul Home | UGR - Conference puteți vedea retrospectiva Săptămânii Geodeziei Românești.
Uniunea Geodezilor din România le mulțumește tuturor membrilor, participanților la evenimentele organizate de către UGR, sponsorilor, partenerilor media și tuturor celorlalți parteneri, din țară și din străinătate, pentru suportul și implicarea în activitatea desfășurată în 2024!
Sărbători binecuvântate alături de toți cei dragi, și un An 2025 cu multe realizări și împliniri!
La Mulți Ani!