23.11.2023 GIS Day 2023 la HGIM, TUIAȘI
Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului (HGIM) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI), în parteneriat cu Esri Romania, este încântată să vă invite la cea de-a 9-a ediție consecutivă a Workshop-ului GIS Day 2023, având tema „Discovering Geospatial Intelligence”.
Evenimentul nu reprezintă doar o ocazie punctuală, ci face parte dintr-o mișcare globală, încadrată în Săptămâna Geografiei. În România, numeroase activități au loc în școli, licee și universități din diverse orașe, subliniind importanța informațiilor geospațiale în societatea modernă.
GID Day 2023 va avea loc în data de 24 noiembrie 2023 în intervalul orar 10:00 – 12:00, în Amfiteatrul A0 din cadrul HGIM, TUIAȘI.
Workshop-ul este deschis tuturor studenților interesați de tematica abordată și doritori să-și dezvolte abilități în utilizarea platformei ArcGIS.
GIS Day oferă acces la instrumentele necesare pentru a intra în acest domeniu vast și dinamic.
În prima parte a evenimentului va fi susținută o prezentare de către de doamna Andreea Vasile, inginer în cadrul firmei Esri Romania.
În cea de-a doua parte vor fi susținute prezentări ale lucrărilor realizate de studenți și masteranzi, oferind o perspectivă practică asupra aplicării cunoștințelor acumulate.
Intrarea este liberă, iar evenimentul este deschis tuturor celor interesați să descopere lumea informațiilor geospațiale și să își îmbunătățească competențele în domeniul ArcGIS.
Colegii de la TUIAȘI vă aștepteaptă cu drag să participați și să contribuiți la atmosfera educativă și interactivă a GIS Day 2023!
Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați reprezentantul organizatorilor:
Sef. lucr.dr. ing. Loredana Crenganiș
E-mail: loredana-mariana.crenganis@academic.tuiasi.ro