Știri

19.03.2024 Ziua Internațională a Geodezilor serbată și la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași

Joi, 21 martie 2024, firma GISCAD, distribuitor autorizat Trimble, în colaborare cu Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iași, Facultatea de Hidrotehnică și Ingineria Mediului, organizează un eveniment special special dedicat Zilei Internaționale a Geodezilor!

Toți cei pasionați de geodezie, studenți, profesioniști și cercetători din domeniu, sunt așteptați în Amfiteatrul A0, HGIM, începând cu ora 10:00 am.

Prin participarea la acest eveniment, veți:

  • Explora echipamentele de ultimă generație oferite de Trimble, liderul mondial în tehnologii geodezice;
  • Înțelege modul în care noile tehnologii pot optimiza procesele de lucru în domeniul geodeziei;
  • Interacționa direct cu experți din industrie și aflați despre cele mai bune practici în domeniu;

Detalli suplimentare vă pot fi oferite de către dna Loredana Crenganiş, e-mail loredana-mariana.crenganis@academic.tuiasi.ro


19.03.2024 Concurs internațional de proiecte studențești în domeniul științelor inginerești

Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara, organizează în data de 19 aprilie 2024 cea de-a VII-a ediție a CONCURSULUI INTERNAȚIONAL DE PROIECTE STUDENȚEȘTI ÎN DOMENIUL ȘTIINȚELOR INGINEREȘTI.

Concursul oferă studenților și masteranzilor oportunitatea de a-și prezenta proiectele și perspectivele în ceea ce privește transferul tehnologic și inovarea în domeniul Științelor Inginerești.

Concursul se va desfășura pe trei secțiuni, având următoarele teme:

  • Restaurarea ecosistemelor
  • Tehnologii inovatoare utilizate în Geomatică
  • Inovare și construcție în domeniul tehnologiei agricole și agroalimentare

Proiectul poate consta în:

  • Pezentare power point cu maximum 20 de slide-uri care să conțină: actualitatea temei, documentația teoretică și practică, idei inovatoare, implementarea practică și impactul aplicativ
  • Machetă sau un model de simulare
  • Aplicație pentru smartphone
  • Film realizat de echipă
  • Demonstrație practică

Vor fi acordate premii pentru fiecare dintre cele trei domenii: Ingineria și protecția mediului în agricultură, Măsurători și cadastru și Mașini și echipamente pentru agricultură și industria alimentară. Vor fi premiate proiectele inovatoare care pun accentul pe posibilitatea de transfer tehnologic.

Înscrierile se pot face la adresa de e-mail agriculture.usamvbt@yahoo.com, până la data de 01 aprilie 2024.

Nu se percepe taxă de înscriere!

Pentru mai multe informații vă rugăm accesați

THE INTERNATIONAL STUDENT PROJECT CONTEST IN THE FIELD OF ENGINEERING SCIENCES – 7th Edition | Facultatea de Agricultura (usab-tm.ro)


18.03.2024 Workshop "Documentarea teritoriului cu scanner laser 3D" la Facultatea de Agricultura, USVT

În peroada 19 - 22 martie 2024, Facultatea de Agricultură din cadrul Universității de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timșoara, prin Departamentul de Dezvoltare Durabilă și Ingineria Mediului organizează workshop-ul "Documentarea teritoriului cu scanner laser 3D".

Workshop-ul se adresează studenților din anii II, III și IV de studiu de la Facultatea de Agricultură, specializarea Măsurători de teren și cadastru, fiind susținut de Piero Grimaldi - președinte al COIFA (Comitato Internazionale Fotogrammetria Architettonica) și de arhitectul Vito Antonio Barnabà.

 


14.03.2024 World Bank Land Conference 2024

Timp de mai bine de două decenii, Conferința Băncii Mondiale privind terenurile a catalizat comunitatea mondială a terenurilor. Conferința este cel mai important forum pentru sectorul funciar, reunind participanți din partea guvernelor, partenerilor de dezvoltare, societății civile, mediului academic și sectorului privat pentru a prezenta cercetări, a discuta probleme și bune practici și a informa dialogul politic.

Conferința încurajează schimbul intersectorial de cunoștințe și a dat naștere la numeroase investiții, inițiative și proiecte de cercetare conduse de diverse părți interesate, inclusiv Orientările voluntare, Obiectivul de dezvoltare durabilă privind securitatea funciară, Cadrul de evaluare a guvernanței funciare și Campania "Stand for Her Land".

Tema conferinței din anul acesta, care se va desfășura în perioada 13 - 17 mai, la Washington - Sediul Băncii Mendiale, este: ”Securing Land Tenure and Access for Climate Action” - ”Asigurarea proprietății funciare și a accesului la terenuri pentru acțiuni climatice”. 

Conferința din 2024 își propune să evidențieze strategiile eficiente de asigurare a proprietății funciare și a accesului la terenuri în sprijinul atenuării și adaptării la schimbările climatice.

Conferința va include o serie de evenimente organizate de Banca Mondială, partenerii de dezvoltare, societatea civilă și alți parteneri, inclusiv sesiuni de deschidere și de închidere la nivel înalt, sesiuni tematice, sesiuni de cercetare, ateliere operaționale regionale, inițiative globale privind terenurile și o expoziție de inovații în persoană și online.

Sesiunile tematice din 2024 se vor axa pe subteme legate de îmbunătățirea guvernanței și a regimului de proprietate funciară în contextul schimbărilor rapide ale utilizării terenurilor și al cererilor concurente pentru terenuri:

  • Garantarea proprietății pentru durabilitate
  • Tehnologii funciare pentru o creștere ecologică
  • Administrarea terenurilor pentru acțiuni climatice și reziliența la dezastre
  • Administrarea terenurilor în contextul urbanizării rapide

Programul conferinței poate fi consultat mai jos.

Pentru înregistrare vă rugăm accesați link-ul: Summary - World Bank Land Conference 2024 (cvent.com)


14.03.2024 Ziua Mondială a Geodezilor

În 2012, CLGE a lansat Ziua europeană a geodezilor. La scurt timp după aceea, CLGE împreună NSPS (National Society of Professional Surveyors), au început promovarea unei zile mondiale a geodezilor. Acum, Ziua mondială a geodezilor (GSD), care are loc în fiecare an pe data de 21 martie, este un fapt, pe care toți mai mulți preofesioniști, care activează în domeniul geodeziei, o sărbătoresc.

În timp ce GSD se desfășoară sub auspiciile FIG, coordonarea în lume este asigurată de Forumul Organismelor Regionale (FoRB). În prezent, APPAT (Asociația Panamericană a Profesioniștilor în Topografie și Măsurători) conduce FoRB și organizează sesiunile de celebrare online în 2024 și 2025.

Acest eveniment virtual va fi găzduit de două ori pentru a permite o participare maximă pe toate fusurile orare. Durata sesiunii va fi de aproximativ 75 - 90 de minute. Există 1.000 de locuri disponibile în întreaga lume pentru fiecare sesiune, vă rugăm să nu așteptați prea mult pentru a vă înregistra.

Organizatorii vor elibera certificate de participare pentru o durată maximă de 1,5 ore. În cazul în care autoritatea dumneavoastră competentă acceptă aceste certificate pentru dezvoltarea profesională continuă, trebuie să adăugați numărul dumneavoastră de identificare la înregistrare dacă aveți nevoie de un certificat.

Puteți participa cu ușurință prin următoarele două acțiuni:

  • Înscrieți-vă la una sau la ambele sesiuni și veți primi un link Zoom personalizat:
    16.00 - 17.30 CET 21 martie

         https://us02web.zoom.us/webinar/register/WN_W_RzqoghTSO1yxQHmz8QTw#/registration

        00.00 - 01.30 CET 22 martie

         https://us02web.zoom.us/webinar/register/WN_aUCaHVRaTHq4TlsgyjULEA#/registration

  • Participați la concursul de fotografie CLGE GSD: Ziua mondială a geodezilor (arcgis.com)

Programul evenimentului poate fi descărcat accesând link-ul: 2024_03_03_Global_Surveyors_Day_2024_Flyer.pdf


08.03.2024 Global Surveyors’ Day 2024 la Facultatea de Geodezie

Ziua Internațională a Geodezilor, care se serbează pe data de 21 martie, începând cu anul 2018, va fi marcată la Facultatea de Geodezie din cadrul Univerității Tehnice de Construcții București, prin orgnizarea workshop-ului cu tema ”STUDENT TODAY, TOMORROW IN THE FIELD”.

Partenerii Facultății în organizarea evenimentului sunt firmele Komora Engineering, Geotop și Carlson.

Pentru mai mai multe informații vă rugăm accesați link-ul GLOBAL SURVEYORS' DAY 2024 LA FACULTATEA DE GEODEZIE #KOMORA #GEOTOP #CARLSON - UTCB - GEODEZIE %


05.03.2024 Consultări publice ANCPI, 05 martie 2024

Agenția Naționala de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice, proiectul de Ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului privind procedura de plată destinată cofinanțării lucrărilor de înregistrare sistematică demarate de unitățile administrativ – teritoriale, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1065/2018, cu modificările și completările ulterioare.

Textul supus consultării poate fi accesat la adresa de mai jos.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice, proiectul de Ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului privind procedura de plată destinată cofinanțării lucrărilor de înregistrare sistematică demarate de unitățile administrativ – teritoriale, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1065/2018, cu modificările și completările ulterioare – ANCPI

Propunerile, sugestiile sau opiniile pot fi transmise, în format word, la adresa e-mail transprenta@ancpi.ro, până la data de 15 martie 2024.

***

Agenția Naționala de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice, proiectul de Ordin privind modificarea și completarea Procedurii şi a modalităţii de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale, aprobată prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 819/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Textul supus consultării poate fi accesat la adresa de mai jos.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice, proiectul de Ordin privind modificarea și completarea Procedurii şi a modalităţii de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale, aprobată prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 819/2016, cu modificările și completările ulterioare – ANCPI

Propunerile, sugestiile sau opiniile pot fi transmise, în format word, la adresa e-mail transprenta@ancpi.ro, până la data de 15 martie 2024.


29.02.2024 HACKATON- un nou eveniment concurs, desfășurat în perioada 4 - 6 martie 2024

Universitatea Tehnică de Construcții București  –  Facultatea de GEODEZIE https://geodezie.utcb.ro/ împreună cu Universitatea de Științele Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara  – Facultatea de AGRICULTURĂ https://www.usab-tm.ro/ro/facultate/facultatea-de-agricultura , cu sprijinul HERE Technologies si Open Street Maps organizează în perioada 4 - 6 martie 2024, evenimentul concurs HACKATON –  HERE IS THE OPEN FUTURE.

Evenimentul se va desfășura online, fiind dedicat studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor din domeniul Ingineriei Geodezice. În cadrul acestui eveniment participanţii vor lua parte la Workshop-uri şi aplicaţii practice utilizând soluţii open source.

Evenimentul este organizat cu ocazia Open Data Day - ODD (Ziua datelor deschise), sărbătoarea anuală a datelor deschise în întreaga lume. Grupuri din aproape toate țările organizează evenimente locale în această zi, în cadrul cărora vor folosi date deschise în comunitățile lor. 

Anul acesta ODD se va desfășura în perioada 2 - 8 martie 2024.

Pentru mai multe informații vă rugăm accesați link-ul HACKATON -  HERE IS THE OPEN FUTURE - UTCB - GEODEZIE

 


27.02.2024 Consultare publică ANCPI, 27 februarie 2024

Agenția Naționala de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice proiectul de Ordin pentru completarea Regulamentului privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experții judiciari în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, aprobat prin Ordinul directorului general al ANCPI nr. 1218/2023.

Textul supus consultării poate fi accesat la adresa de mai jos.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice proiectul de Ordin pentru modificarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 600/2023, cu modificările și completările ulterioare – ANCPI

Propunerile, sugestiile sau opiniile pot fi transmise, în format word, la adresa e-mail transprenta@ancpi.ro, până la data de 7 martie 2024.


19.02.2024 Consultare publică ANCPI, 19 februarie 2024

Agenția Naționala de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice proiectul de Ordin pentru modificarea Regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 600/2023, cu modificãrile și completările ulterioare.

Textul supus consultării poate fi accesat la adresa de mai jos.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice proiectul de Ordin pentru modificarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 600/2023, cu modificările și completările ulterioare – ANCPI

Propunerile, sugestiile sau opiniile pot fi transmise, în format word, la adresa e-mail transprenta@ancpi.ro, până la data de 28 martie 2024.