Știri

07.06.2019 Conferința și Întâlnirea Plenară ale Comitetului Permanent pentru Cadastru în UE (PCC)

În perioada 6-7 iunie 2019 Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) organizează, în calitate de președinte al Comitetului Permanent pentru Cadastru în Uniunea Europeană (PCC) Conferința și Întâlnirea Plenară ale PCC. Salutam cu interes faptul că Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) organizează în calitate de președinte al Comitetului Permanent pentru Cadastru în Uniunea Europeană (PCC), în perioada 6-7 iunie 2019, Conferința și Întâlnirea Plenară ale PCC.

Avem speranțe că reuniunea de la București poate contribui semnificativ pentru susținerea cu succes a demersurilor noastre de adoptare a legii de reglementare a profesiei precum si pentru îmbunătățirea cadrului tehnic și economic în care se desfășoară ambițiosul program național de cadastru și carte funciară care să stimuleze activitatea profesioniștilor care activează în sectorul privat și în învățământ. http://www.ancpi.ro/…/comunicate-d…/447-bucuresti-06-06-2019

Conferința și Întâlnirea Plenară ale Comitetului Permanent pentru Cadastru în UE (PCC)


04.06.2019 Reactivare Filiala Locala UGR Oradea

În ultima săptămână a lunii mai la Oradea s-a reactivat Filiala Locală a UGR! Dorim să mulțumim dlui Alin Buda pentru efortul depus în relansarea activității Uniunii în zonă. Suntem bucuroși să regăsim printre membri actuali colegi mai vechi dar și foarte mulți colegi noi din toate mediile profesionale. Salutăm prezența printre actualii membri și a unor colegi din cadrul OCPI. Mulțumim vechii conduceri pentru activitatea depusă din 2014 până în prezent și urăm bun venit noii conduceri a filialei alcătuită din Suba Norbert-Szabalcs - președinte, Liviu Perț - Vicepreședinte, Opal Izabella - secretar, Liviu Jurcuț si Alin Joldos – cenzori, mulțumindu-le și lor pentru dorința de implicare! Mult Success în activitate tuturor colegilor și prietenilor noștri din județul Bihor.

Reactivare Filiala Locala UGR Oradea


04.06.2019 Numerele 9 și 10 ale Revistei de Geodezie, Cartografie și Cadastru

Au fost publicate numerele 9 și 10 ale Revista de Geodezie Cartografie și Cadastru. Arhiva publicației o puteți consulta la link-ul https://jgcc.geoprevi.ro/, sau pe site la secțiunea Link-uri Utile/Revista.


04.06.2019 Întâlnirea anuala a Comisiei 7 FIG, Seoul, Coreea de Sud, 5 – 9 august 2019

Întâlnirea anuala a Comisiei 7 a FIG va avea loc la Seoul, Coreea de Sud între 5 si 9 august 2019. Tema întâlnirii de anul acesta este “Digital Twin, Smart City & Smart Land Information”.

Principalele subiecte de anul acesta de vor concentra pe Orașele Inteligente, Gemeni Digitali și viitorul Comisiei 7.

Pentru invitație vă rugăm accesați linkul.


23.05.2019 Întâlnirea membrilor afiliați UGR

Joi, 16 mai 2019, la Facultatea de Geografie din cadrul Universității București, a avut loc întâlnirea organizată de către Uniunea Geodezilor din România cu reprezentanții firmelor care și-au manifestat interesul de a fi alături de Uniune și a susține desfășurarea activității acesteia. Au fost reprezentate un număr de 20 firme.

Dl președinte Ionuț Săvoiu mulțumește și pe această cale celor prezenți, cât și celor care și-au exprimat interesul de susținere UGR, dar nu au putut fi prezenți la întâlnire, fiind reprezentați de alti colegi, și invită pe toti cei care doresc să concretizere susținerea manifestată să descarce contractul de sponsorizare cu rugămintea de a-l completa cu datele firmei, a bifa variantele alese și a-l transmite semnat și ștampilat la adresa office@ugr.ro.

De asemenea, firmele care sunt de acord ca relația de colaborare să fie încadrată în prevederile statutului UGR conform art. 7, lit. c), vă solicităm să efectuați procedura de înscriere a firmei dvs în cadrul UGR respective completarea formularului de înscriere, efectuarea plății taxei de înscriere – 50 lei, și a cotizației anuale pentru 2019 – 100 lei.


17.05.2019 Reactivare Filiala UGR Sibiu

În aceasta săptămână s-a reactivat la Sibiu Filiala locala a Uniunii Geodezilor din România. Spre bucuria noastră printre membri se află și colegi de la OCPI Sibiu. Mulțumim noii conduceri a filialei alcătuită din Liviu Pologea - președinte, Nicolae Nechita, Doris Schneider – vicepreședinți, pentru dorința de implicare și le dorim succes în activitate tuturor colegilor și prietenilor noștri din județul Sibiu.


17.05.2019 Prezența UGR în cadrul FME WORLD TOUR 2019

În data de 15 mai 2019 Uniunea Geodezilor din România a fost prezentă la FME WORLD TOUR 2019 organizat de Safe Software și Globema. Mulțumim organizatorilor pentru invitație! Am avut ocazia să prezentăm participanților succint activitatea uniunii și preocupările noastre pentru dezvoltarea pieței de servicii în domeniul managementului informației spațiale. De asemenea, a fost lansată invitația către toți participanții de a urmări evenimentul major al UGR de anul acesta, Săptămâna Geodeziei Românești www.sgr.ugr.ro/, ce va avea loc la Cluj, între 23 și 28 septembrie. În cadrul acestei săptămâni managementul informației spațiale va avea un loc distinct în program susținut de către USAMV Cluj-Napoca și Comisia 3 a FIG, în plan internațional. http://fig.net/events/future_events/index.asp


17.05.2019 Întâlniri ale membrilor UPLR cu partidele politice parlamentare

În perioada 13 – 15 mai 2019 au avut loc la sediul Camerei Consultanților Fiscali mai multe runde de întâlniri organizate de UPLR cu reprezentanți ai partidele politice parlamentare participante la Alegerile Europarlamentare din 26 mai 2019. UGR a fost prezentă și a solicitat în plenul discuțiilor nevoia de susținere pentru aprobarea legii de reglementare a profesiei de geodez. Totodată am subliniat și argumentat asupra rolului benefic care l-ar putea avea adoptarea acestei legi asupra derulării mai eficiente a Programului Național de Cadastru și Carte Funciară prin stabilirea unui cadru adecvat care sî stimuleze implicarea profesioniștilor în finalizarea cadastrului și înregistrării sistematice pe întreg teritoriul național.

Întâlniri ale membrilor UPLR cu partidele politice parlamentare


25.04.2019 Dialoguri de valoare

UGR a fost prezentă cu idei și argumente în dialogul susținut cu Dl. Adrian Vascu, Președinte al UPLR, la televiziunea Profit.ro

https://www.youtube.com/watch?v=Oi-eJ3vB33E&t=364s&fbclid=IwAR3_RbieUV0uMvahOCGpLupdtpvpENUqiXHRTNvCQ1W6tTPqJJ5G8hniBb8

24.04.2019 Uniunea Geodezilor din România și MDRAP - Dezbateri privind legea profesiei

În luna aprilie, la solicitarea Uniunii Geodezilor din România (UGR) și prin bunăvoința d-lui Viceprim-Ministru, Ministrul al Dezvoltării Regionale și Adminsitrației Publice (MDRAP), Vasile-Daniel Suciu, a fost organizat de către minister un grup de lucru în vederea definitivării proiectului Legii privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez autorizat în cadastru şi înfiinţarea Colegiului Geodezilor autorizati în cadastru din România.

Din grupul de lucru fac parte specialiști din cadrul MDRAP, Agenției Naționale de Cadastru și Carte Funciară (ANCPI), UGR, fostul Ordin al Geodezilor, Ageneției Patronale din Cadastru, Geodezie și Cartografie (APCGC), Societății Române de Fotogrametrie (SRFT), Uniunii Profesiilor Liberale din România (UPLR), cât și ai Facultăților de profil din toate centrele universitare din țară (București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Alba Iulia, Oradea, Craioava, Brașov, Petroșani).

La prima ședință a grupului de lucru, care a avut loc la sfărșitul lunii aprilie au participat peste 30 dintre membri grupului, specialiști desemnați de către fiecare instituție sau organizație, cu toții fiind de accord cu revizuirea actualului proiect legislativ, în acord cu situația actuală din societate.

”Doresc să mulțumesc în numele Uniuniii Geodezilor din România tuturor specialiștilor prezenți la prima ședință a grupului de lucru, pentru valoroasa participare la această importantă întalnire pentru profesia noastră. Ne exprimăm recunoștința față de decizia dlui Viceprim-Ministru Suciu de a înființa acest grup și suntem convinși că noua variant a proiectului legislativ, va fi finalizată cât de curând, fiind efortul colaborării tuturor instituțiilor și organizațiilor implicate” , a declarat dl Ionuț Săvoiu – președintele Uniunii Geodezilor din România.

Uniunea Profesiilor Liberale din Romania a fost reprezentată la aceasta primă ședință de către președintele acesteia, dl Adrian Vascu, care a ținut să precizeze: ”UPLR susține demersul actual al UGR privind reglementarea profesiei. Sperăm ca de această dată, odată ce au fost și vor fi invitate la dialog toate părțile interesate, și proiectul de lege în discutie va armoniza pozițiile acestora, să rezulte o lege modernă care să își atingă scopurile. Acestea trebuie să conțină pe lângă un aport efectiv pentru utilitatea publică, și consolidarea celor trei piloni caracteristici tuturor profesiilor liberale, respectiv: standarde profesionale, cod etic și pregatirea profesională continuă. Prin finalizarea cu succes a acestui demers, noua profesie reglementată se va alătura unui lung șir de profesii reglementate din România, dintre care amintesc profesiile de: avocat, notar public, contabil, auditor financiar, consultant fiscal, evaluator autorizat, practician în insolvența, medic etc. Vă doresc să avețti un parcurs nesinuos al legii bazat atât pe sprijinul ANCPI cât și pe cel al specialiștilor din MDRAP, și bineinteles în final bazat pe sprijinul tutuor structurilor parlamentare implicate.”

Printre reprezentanții Instituțiilor de Învațământ Superior s-a afla si dl Tudor Sălăgean, Vice decan al Facultății de Horticultură din cadrul Universitații de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Dl Sălăgean, care este și unul din cei cinci Vicepreședinți ai UGR, ne-a precizat: ”Elementul cheie al profesiilor liberale îl constituie reglementarea clară a fiecărei profesii în parte, în cazul nostru profesia de geodez. Astfel sunt necesare măsuri de standardizare precum și existența unui cod deontologic bine definit. În domeniul ingineriei geodezice, tehnologia se dezvoltă într-un ritm alert, iar legislația din domeniu suferă modificări frecvente, astfel pregătirea profesională continuă a specialiștilor din domeniu reprezintă o condiție de bază, dacă ne dorim ca serviciile oferite să fie de o calitate superioară și în concordanță cu așteptările și pretențiile beneficiarilor, care sunt tot mai pretențioși.”

Uniunea Geodezilor din România și MDRAP - Dezbateri privind legea profesiei