29.04.2026 Faceți cunoștință cu candidații la funcția de președinte FIG, Cape Town 2026
Anul acest va avea loc cel de-al XXVIII congres al Federației Internaționale a Geodezilor (FIG). Evenimentul se va desfășura în perioada 24 - 29, în Africa de Sud, la Cape Town.
Adunarea Generală a FIG va alege, în cadrul reuniunii sale din 2026, un nou președinte și doi/trei noi vicepreședinți pentru mandatul 2027-2030. Ziua propriu-zisă a Adunării Generale, în care candidații se vor prezenta în fața participanților, va fi 24 mai 2026 la Cape Town, Africa de Sud. Alegerile vor avea loc între 24 și 29 mai, iar rezultatul va fi anunțat în cadrul sesiunii Adunării Generale din 29 mai.
Motivul pentru care nu se știe cu certitudine dacă vor fi aleși doi sau trei noi vicepreședinți ține de candidații la președinție, Michalis Kalogiannakis din Grecia și Mikael Lilje din Suedia. În cazul în care Michalis Kalogiannakis va di ales președinte, va fi necesară alegerea încă unui vicepreședinte, el fiind în prezent vicepreședinte FIG.
Pentru participanții la evenimentul din Cape Town, imediat după Adunarea Generală, va avea loc o „discuție informală” cu cei doi candidați și cu actuala președintă, Diane Dumashie, ocazie cu care veți putea să-i cunoașteți puțin mai bine pe cei doi candidați.
Consiliul FIG a primit două candidaturi pentru funcția de președinte al FIG pentru mandatul 2027-2030 și șase candidaturi pentru cele două funcții de vicepreședinte al FIG.
Vă puteți face deja o primă impresie despre cei doi candidații. Pentru fiecare dintre candidați veți regăsi o scurtă prezentare video, materiale de promovare, formularul de nominalizare, și scrisori de susținere.
FIG, prin reprezentanții săi, recomandă tuturor membrilor studierea materialelor înainte de a vota.
Astăzi vă prezentăm cei 2 candidați la funcția de președinte FIG.

Michalis Kalogiannakis este vicepreședinte al Federației Internaționale a Geodezilor (FIG) pentru perioada 2025–2028. Este geodez independent cu sediul în Atena, Grecia, specializat în topografie, geodezie, fotogrammetrie, evaluare, renovări, imobiliare și management de proiect.
El este, de asemenea, directorul general al GREEN Estate, coordonând două ramuri distincte: un sector pur tehnic (topo-ges.gr), care se ocupă de aplicații de topografie, renovări, lucrări cadastrale și gestionarea terenurilor, și un sector imobiliar (green-estate.gr), axat pe vânzarea de proprietăți, consultanță imobiliară și asistență completă în tranzacții.
Din 2016 până recent, a fost președintele HARSE, fiind cel mai tânăr președinte al unei asociații științifice de ingineri din Grecia.
În cadrul Consiliului Geodezilor Europeni (CLGE), Michalis Kalogiannakis a deținut două funcții importante: vicepreședinte pentru două mandate (2018-2022) și secretar general (2022-2024).
Pe lângă activitatea sa profesională și asociativă, Michalis Kalogiannakis contribuie activ la dezbaterea publică, scriind și vorbind despre subiecte de inginerie în principalele mass-media grecești. Angajamentul său față de serviciul public a început devreme, întrucât a ocupat funcția de viceprimar al orașului său natal la vârsta de 26 de ani.
Materialul video pregătit de Michalis Kalogiannakis îl puteți vizional la adresa Michalis Kalogiannakis, Greece, President Candidate 2027-2030 FIG General Assembly 2026
”Dragi colegi și prieteni, mă numesc Michalis Kalogiannakis. De la rădăcinile mele din Grecia până la funcția de vicepreședinte al FIG și secretar general al CLGE, parcursul meu a fost marcat de un angajament profund față de profesia noastră. În calitate de absolvent al Universității Naționale Tehnice din Atena (NTUA) și de profesionist care conduce propria firmă privată de topografie și imobiliare, înțeleg dificultățile zilnice ale pieței libere, presiunea termenelor limită și provocările reale cu care ne confruntăm pe teren.”
Pentru întregul mesaj trasnmis de către Michalis Kalogiannakis, vă rugăm accesați Gemini - acces direct la Google AI
De asemenea, Formularul de Nominalizare se găsește la adresa michalis_kalogiannakis_president_nomination_27-30.pdf, iar scrisoarea de susținere la adresa michalis_kalogiannakis_TCG-President-Support.pdf

Mikael Lilje este un funcționar public suedez și lider internațional cu peste 30 de ani de experiență în dezvoltarea geospațială și colaborarea la nivel mondial.
Deține o diplomă de master în inginerie civilă (geodezie și fotogrammetrie) de la Institutul Regal de Tehnologie (KTH) din Stockholm, Suedia. Din 1994, a ocupat diverse funcții în cadrul Lantmäteriet (autoritatea suedeză pentru cartografie, cadastru și înregistrarea terenurilor).
Mikael Lilje - aspecte importante
ISTORICUL FIG
Istoria lui Mikael Lilje în cadrul FIG a început în 1997, iar el a ocupat funcții la toate nivelurile, de la secretar al Comisiei 5 până la două mandate de vicepreședinte.
A fost acceptat ca membru onorific al FIG în 2025. Dedicarea sa pentru menținerea relevanței FIG este de necontestat.
Materialul video pregătit de Mikael Lilje poate fi vizionat la adresa Mikael Lilje for FIG President 2027-2030
„Cred într-o FIG puternică, vizibilă și rezilientă — o organizație care să conducă cu determinare, să inspire profesioniștii din întreaga lume și să pregătească comunitatea noastră pentru viitor.
Obiectivele mele sunt consolidarea rolului FIG ca voce globală a tuturor disciplinelor topografice, conectarea științei cu practica și susținerea noii generații, precum și pregătirea profesiei noastre pentru a face față provocărilor viitorului.”
Pentru susținerea candidaturii Mikael Lilje a ales să facă o scurtă pagină de prezentare, pe care o puteți consulata la adresa Mikael Lilje | Samhällsbyggarna
Formularul de nominaliare îl puteți vedea la adresa 96c11a_c7ac96fc107e469ab7bf4d7f681a5042.pdf, iar pentru scrisorile de susținere accesați 96c11a_e4b6c2d57fdf4b1380cd11785c0379f6.pdf