Știri

25.06.2023 Noutăți FME și Safe Software

LICENȚIERE SIMPLIFICATĂ, MODEL SUBSCRIPȚIE, DESIGN MAI PRIETENOS

Aprilie 2023 a venit cu schimbări majore la Safe Software. După 30 de ani pe piață, atât compania în sine, cât și produsul său emblematic – Platforma FME – au suferit o transformare majoră și au apărut într-o versiune complet nouă.

Fondatorii Safe Software motivează rebranding-ul cu dorința de a potrivi imaginea Safe cu modul în care evoluat platforma FME de-a lungul anilor, care a parcurs un drum lung de la o soluție de nișă pentru procesarea datelor la o soluție multifuncțională, cuprinzătoare, pentru integrarea sistemelor din cadrul companiilor. Acum oferă posibilități de aplicabilitate aproape nelimitate și este potrivit pentru organizații de toate dimensiunile și din toate industriile.

Pentru noutățile de la Safe Software vă rugăm accesați MODEL SUBSCRIPȚIE, LICENȚIERE SIMPLIFICATĂ, DESIGN MAI PRIETENOS - CE ESTE NOU ÎN FME ȘI SAFE SOFTWARE? - FME-RO (globema.ro)

Știrile privind FME și Safe Software sunt puse la dispoziția Uniunii Geodezilor din România de către partenerul acesteia, GLOBEMA ROMÂNIA.

 


25.06.2023 Draft Proces-Verbal Adunarea Generală a Consiliului European al Geodezilor

În cea de-a doua săptămână a lunii mai, la Oradea, a avut loc pima Adunare generală a Consiliului European al Geodezilor (CLGE). 

La evenimentul desfășurat în perioada 12 - 13 mai 2023, și organizat împreună cu Uniunea Geodezilor din România, au fost reprezentante 34 de țări membre ale CLGE.

La începutul acestei săptămâni oficialii CLGE au anunțat emiterea primului draft al Minutei Adunării generale ce a avut loc la Oradea, mulțumind cu această ocazie, încă o dată pentru tot suportul acordat de către Uniune în organizarea evenimentului. Știri privind documentele emise de către CLGE, inclusiv cele aferente adunării generala de la Oradea pot fi găsite pe site-ul oficial al CLGE - CLGE - Council of European Geodetic Surveyors.

Documentele finale în urma adunării generale a CLGE de la Oradea, din luna mai, vor fi postate și pe site-ul UGR, imediat ce acestea vor fi oficial emise de către CLGE.

 


19.06.2023 Curs gratuit oferit de către Safe Software - FME Form Basic Training

 

În perioada 19 - 23 iunie 2023, compania Safe Software oferă gratuit cursul de instruire FME(FME Form Basic), conceput pentru a vă ajuta să consolidați o bază solidă în utilizarea FME Form.

Pentru participarea la acest curs nu este necesar să instalați FME, totul ceea ce aveți nevoie va fi pus la dispoziție în timpul cursului.

Participarea la acest curs în fiecare zi nu este obligatorie, deoarece veți avea opțiunea de a revizui cursul prin înregistrarea video. Cu toate acestea, este recomnadabil să participați la toate cele cinci zile, deoarece fiecare sesiune se bazează pe cele anterioare.

Pentru înregistrare vă rugăm accesați link-ul Safe Software | FME

Informați a fost furnizată de către partenerul UGR - Globema România


27.05.2023 Publicare procedură achiziție 92 UAT-uri

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară informează cu privire la publicarea anunțului cu numărul CN1055374/19.05.2023, cu dată limită de depunere a ofertelor 26.06.2023, privind procedura pentru achiziția de „Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor - 92 UAT- uri”, prin Programul Operațional Regional - Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.

Pentru informații detaliate privind licitația - „Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor din 92 UAT- uri”, vă rugăm să ccesați link-ul: SEAP (e-licitatie.ro)


01.05.2023 Workshop “Learn more about Photogrammetry and Remote Sensing”

Departamentul de “Masurători Terestre şi Cadastru”, Facultatea de “Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului” (HGIM), Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi din Iași” (UTI), împreună cu Facultatea de Geodezie, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (UTCB), Uniunea Geodezilor din România – Comisia 8 (Planificare Spațială și Dezvoltare), Societatea Română de Fotogrammetrie şi Teledetecţie și Asociația Tinerilor Fotogrammetrişti, organizează în data de 3 mai 2023, cea de-a V-a ediție a workshop-ul “Learn more about Photogrammetry and Remote Sensing”.

Workshop-ul se va desfășura în format hibrid, în Amf. A0 (HGIM) și on-line pe platforma WebEx, între orele 10:00-12:20.

Prima parte a workshop-ului va fi marcată de prezentarea unor proiecte de Fotogrammetrie şi Teledetecţie care să servească nevoilor actuale ale societăţii, iar în cea doua parte, participanţii vor avea parte de prezentarea “live” a celor mai noi echipamente existente în domeniu.

În zilele de 4 și 5 mai va avea loc o vizită de studiu la Centrul Naţional de Cartografie Bucureşti, unde, studenţii vor învăţa despre realizarea şi întreţinerea hărţilor oficiale ale României, exploatarea imaginilor aeriene, dar și despre întreținerea rețelelor geodezice naționale și la Agenția de Informații Geospațiale a Apărării „General de divizie Constantin Barozzi".

Programul workshop-ului poate fi consultat la link-ul program 2023[1].pdf


01.05.2023 Workshop organizat de către UTCB - Centrul de Cercetare "GEOS" și UGR - Comisia 5

Centrul de Cercetare în Geodezie Spațială, Fotogrammetrie, Teledetecție și S.I.G. ( G E O S ) al Departamentului de Geodezie și Fotogrammetrie din cadrul Facultății de Geodezie – Universitatea Tehnică de Construcții Bucuresti (UTCB), împreună cu Uniunea Geodezilor din România - Comisia 5 (Poziționare și Măsurare), organizează în data de 3.05.2023 (Miercuri) între orele 12:00-14:30, workshop-ul avănd ca temă "Concepte și Servicii de Poziționare GNSS ăn Romania".

Workshopul se va desfasura în localul Facultății de Geodezie, sala P2 demisol din cadrul UTCB, B-dul Lacul Tei 122-124, sector 2, in format HIBRID.  

Participanții care doresc să participe online prin intermediul platformei TEAMS, sunt rugați să transmită o solicitare de participare la adresa geos.geodezie@gmail.com


26.04.2023 Noutăți Săptămâna Geodeziei Românești

Comunitatea geodezică din țara noastră se va reuni în cea de-a doua săptămână a lunii mai la Oradea, cu ocazia celei de-a patra ediții a Săptămânii Geodeziei Românești, eveniment organizat ce către Uniunea Geodezilor din România în perioada 10 - 13 mai 2023.

Înscrierile pentru participarea la eveniment se pot efectua până la data de 02 mai 2023, accesând link-ul Registration | UGR - Conference

Noutățile pentru anul acesta sunt posibilitatea efectuării plăților online, dar și a introducerii unui program pentru persoanele acompaniatoare!

Persoanele care au efectuat înscrierea dar nu au finalizat încă plata, pot reveni în contul personal de pe site-ul evenimentului și să efectueze acum plata online!

Vă invităm să vizitați site-ul evenimentului (Home | UGR - Conference) pentru a descoperi toate manifestările ce vor avea loc în cadrul Săptămânii Geodeziei Românești!!


07.04.2023 Consultări publice ANCPI, 07 aprilie 2023

Vă informăm că ANCPI supune consultării următoarele proiecte:

1. Proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experții judiciari în specializarea topografie, cadastru și geodezie.

Textul supus consultării poate fi accesat la adresa de mai jos.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate de experții judiciari în specializarea topografie, cadastru și geodezie. – ANCPI

Propunerile, sugestiile sau opiniile pot fi transmise în format word la adresa e-mail transprenta@ancpi.ro, în perioada 07 aprilie – 17 aprilie 2023.

2. Proiectul de Ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 600/2023.

Textul supus consultării poate fi accesat la adresa de mai jos.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice proiectul de Ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 600/2023 – ANCPI

Propunerile, sugestiile sau opiniile pot fi transmise în format word la adresa e-mail transprenta@ancpi.ro, în perioada 08 aprilie – 18 aprilie 2023.


05.04.2023 Săptămâna Geodeziei Românești, ediția a patra - START înscrieri

Cea de-a patra ediție a Săptămânii Geodeziei Românești, eveniment anual organizat de către Uniunea Geodezilor din România, va începe pe data de 11 mai 2023, în sala de conferințe a Hotelului President din Băile Felix.

Înscrierile sunt deschise pe site-ul evenimentului Home | UGR - Conference.

Pentru ca înscrierea să fie confirmată participanții sunt invitați să achite contravaloarea conform facturii proforme pe care o pot descarca la finalul procesului de înregistrare.

Ediția de anul acesta este organizată în colaborare cu Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură din cadrul Universității din Oradea. La eveniment sunt așteptați peste 200 de participanți, din țară și din stăinătate, profesioniști care activează atât în mediul privat, cât și în cel de stat, academicieni și studenți.

Anul acesta studenții au acces la burse de participare și se pot înscrie la concursul cu premii care va avea loc în cadrul evenimentului.

Vă așteptăm cu drag la Băile Felix în cea de-a doua săptămână a lunii mai!

 

 


04.04.2023 Consultare publică ANCPI, 04 aprilie 2023

Vă informăm că Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) supune consultării publice proiectul de Ordin privind aprobarea condițiilor de acces la datele și informațiile din sistemul informatic de cadastru și carte funciară. 

Textul supus consultării poate fi accesat la adresa de mai jos.

Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) supune consultãrii publice, proiectul de Ordin privind aprobarea condițiilor de acces la datele și informațiile din sistemul informatic de cadastru și carte funciară – ANCPI

Propunerile, sugestiile sau opiniile pot fi transmise în format word la adresa e-mail transprenta@ancpi.ro, în perioada 04 aprilie – 14 aprilie 2023.